Barcelona a remizat cu Eintracht la Frankfurt, în sferturile Europa League

Data:

FC Barcelona a terminat la egalitate cu echipa germană Eintracht Frankfurt, 1-1, în deplasare, într-un meci din prima manşă a sferturilor de finală ale Europa League la fotbal, potrivit Agerpres.

Gazdele au deschis scorul imediat după pauză, prin tânărul Ansgar Knauff (48), care a prins un şut formidabil cu exteriorul la vinclu. Catalanii au egalat prin Ferran Torres (66), după o fază ce a reamintit de celebra ”tiki-taka”. Deşi Eintracht a jucat finalul în zece oameni, brazilianul Tuta fiind eliminat în min. 78, scorul a rămas 1-1.

Sporting Braga a învins campioana Scoţiei, Glasgow Rangers, cu 1-0, prin golul reuşit de Abel Ruiz (40). Rangers, echipă la care este legitimat internaţionalul român Ianis Hagi (accidentat în prezent), păstrează şanse să întoarcă scorul în retur, deşi lusitanii au avut şi o bară, prin Ricardo Horta.

West Ham United şi Olympique Lyon au încheiat nedecis, 1-1. ”Ciocănarii” au deschis scorul prin Jarrod Bowen (52), deşi juca din finalul primei reprize în inferioritate numerică. În cele din urmă, OL a reuşit egalarea prin Tanguy Ndombele (66), jucător împrumutat de la Tottenham.

Rezultate:
RB Leipzig – Atalanta Bergamo 1-1
Au marcat: Davide Zappacosta (autogol) 58, respectiv Luis Muriel 17.
Andre Silva (RB Leipzig) a ratat un penalty în min. 58 (a apărat Juan Musso).

Eintracht Frankfurt – FC Barcelona 1-1
Au marcat: Ansgar Knauff 48, respectiv Ferran Torres 66.
Cartonaş roşu: Tuta (Eintracht) 78.

Sporting Braga – Glasgow Rangers 1-0
A marcat: Abel Ruiz 40.

West Ham United – Olympique Lyon 1-1
Au marcat: Jarrod Bowen 52, respectiv Tanguy Ndombele 66.
Cartonaş roşu: Aaron Cresswell (WHU) 45+3.

Partidele din manşa secundă se vor juca pe 14 aprilie.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Echipa Iranului a sosit în Turcia înainte de Cupa Mondială 2026

Echipa naţională de fotbal a Iranului a sosit luni la Antalya, în sudul Turciei, pentru a se pregăti...

Jorge Martin, internat după ce a suferit o căzătură în timpul antrenamentelor colective

Pilotul spaniol Jorge Martin a fost internat în spital după ce a suferit o căzătură în timpul antrenamentelor...

Real Madrid a anunţat plecarea lui Dani Carvajal la încheierea sezonului

Real Madrid a anunţat luni plecarea, la sfârşitul sezonului, a emblematicului său căpitan Dani Carvajal, în vârstă de...

Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Strasbourg (WTA)

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, luni, în optimile de finală ale turneului WTA 500 de...