Arsenal, fără Rice, în meciul cu Inter Milano din Liga Campionilor

Data:

Mijlocaşul Declan Rice, de la Arsenal Londra, va rata meciul cu Inter Milano, prevăzut miercuri în Liga Campionilor, din cauza unei accidentări, dar antrenorul Mikel Arteta speră că Martin Odegaard va reveni pe teren după o absenţă de două luni, scrie Reuters.

Rice nu a făcut deplasarea la Milano după ce s-a accidentat în meciul cu Newcastle United (0-1) din Premier League, în weekend, iar internaţionalul englez va fi supus mai multor examinări pentru a se determina dacă poate juca duminică, în partida cu Chelsea.

”Declan s-a ales din nefericire cu o accidentare în meciul contra lui Newcastle. El a terminat partida, dar nu s-a simţit bine în ultimele zile. Îl vom reevalua joi să vedem dacă este apt pentru Chelsea”, a declarat Arteta într-o conferinţă de presă.

Arteta speră să-l utilizeze pe San Siro pe mijlocaşul său de creaţie Martin Odegaard, refăcut după accidentarea la gleznă suferită în septembrie la naţionala Norvegiei: ”Ştirea pozitivă, e grozav să-l aven înapoi pe Martin. Azi (marţi, n. red.) s-a antrenat cu noi pentru prima oară. Puţin mai devreme de când ne aşteptam. Dar e grozav să-l avem aici şi voi decide dacă îl voi utiliza miercuri”.

Arsenal şi Inter au câte şapte puncte după primele trei etape din Liga Campionilor.

După trei meciuri fără victorie în Premier League, Arteta speră că echipa lui îşi va reface moralul la Milano, în primul meci al echipei după plecarea directorului sportiv Edu.

”Totul s-a întâmplat foarte repede. Îmi plăcea să lucrez cu el, m-am bucurat să fiu alături de el în această călătorie incredibilă. Îi sunt recunoscător pentru tot ce a făcut pentru mine şi club. El a avut o şansă uimitoare acum de a face altceva într-un rol diferit. A simţit că este cel mai bine pentru el şi trebuie să respectăm asta”, a spus Arteta despre Edu, responsabil cu recrutarea unor jucători precum Martin Odegaard, David Raya, Gabriel Martinelli sau Declan Rice.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...