VIDEO – Indian Wells: Poloneza Iga Swiatek a câştigat turneul

Data:

Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek a cucerit în premieră trofeul la Indian Wells (Statele Unite), competiţie de categoria WTA 1.000 în finala căreia a învins-o duminică în două seturi, 6-4, 6-1, pe grecoaica Maria Sakkari, după o oră şi 20 minute de joc, anunță Agerpres.

Swiatek, numărul 4 mondial înaintea acestui turneu, dotat cu premii totale de 8.584.055 de dolari, va urca începând de luni pe locul 2 în clasamentul WTA, devansând-o pe cehoaica Barbora Krejicikova care, ca şi australianca Ashleigh Barty, laureata Openului Australiei şi actual lider al ierarhiei mondiale, nu a participat la competiţia din California.

Vineri, în semifinale, Iga Swiatek a reuşit să se impună cu 7-6 (8/6), 6-4 în faţa româncei Simona Halep, campioană la Indian Wells în 2015.

Maria Sakkari a eliminat-o la rândul ei în penultimul act pe deţinătoarea trofeului, spaniola Paula Badosa, de care a trecut în trei seturi: 6-2, 4-6, 6-1.

Iga Swiatek, în vârstă de 20 ani, câştigătoarea trofeului la Roland Garros în 2020, şi-a trecut cu această ocazie în palmares al cincilea titlu WTA şi al doilea din acest an, după cel obţinut la finele lunii februarie la Doha. Ea a obţinut duminică a unsprezecea victorie consecutivă în turneele de categoria WTA 1.000 de la debutul acestui an.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

PSG nu are nicio îndoială în privinţa nivelului său, a declarat Luis Enrique

Antrenorul lui Paris Saint-Germain, Luis Enrique, a dat asigurări marţi că echipa nu are "nicio îndoială" cu privire...

FC Barcelona a refuzat o ofertă uriaşă a lui PSG pentru Yamal, a confirmat preşedintele Laporta

FC Barcelona a refuzat o ofertă uriaşă a lui Paris Saint-Germain pentru fotbalistul Lamine Yamal, a confirmat preşedintele...

Mirel Rădoi – Venirea la FCSB e o provocare; calificarea în Conference League ar fi precum câştigarea unui trofeu

Tehnicianul Mirel Rădoi a declarat, marţi, în prima sa conferinţă de presă de la instalarea în funcţia de...

Mauricio Pochettino va asista la meciul dintre Tottenham şi Atletico Madrid, din Liga Campionilor

Mauricio Pochettino, fostul antrenor al echipei Tottenham Hotspur, va fi prezent la meciul pe care londonezii îl vor...