Universitatea Cluj – Debrecen scor 4-0, într-o partidă amicală

Data:

Universitatea Cluj a învins cu scorul de 4-0 (3-0) pe DVSC Debrecen, formaţie aflată pe poziţia a şaptea în prima ligă din Ungaria, într-un meci amical desfăşurat în stagiul de pregătire din Antalya, anunță Agerpres.

Conform paginii de Facebook a clubului ardelean, cele patru goluri au fost înscrise de Lorand Fulop, Andrei Miron, Mamadou Thiam şi Florian Haită.

Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a început meciul cu următorul unsprezece: Iliev – Vlădoiu, Miron, Ispas, Fl. Ilie – Briceag, Remacle – Bic, L. Fulop, Thiam – I. Stoica. După pauză au mai intrat Gorcea, Oancea, Nowak, Piţian, Horşia, Pires, Simion, Chipciu, Haită, Bălan şi Hleihil.

Folosit în repriza secundă, Abdallah Hleihil este un atacant israelian în vârstă de 21 de ani aflat în probe la echipa clujeană.

Aceasta este prima victorie pentru U Cluj din acest stagiu de pregătire, în primul amical formaţia ardeleană fiind învinsă cu 3-1 de FC Zurich. Ultima partidă de verificare este programată în 13 ianuarie, cu Schaffhausen, grupare care ocupă locul 8 în liga a doua din Elveţia.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Canotaj: Încă patru echipaje româneşti s-au calificat în finalele pentru medalii la Europene

Patru echipaje româneşti au obţinut, vineri, calificarea în finalele pentru medalii la Campionatele Europene de canotaj de la...

F1: Pilotul german Nico Hulkenberg va concura pentru echipa Sauber în sezonul viitor

Pilotul german Nico Hulkenberg se va despărţi de team-ul Haas la finalul acestui sezon, când îi va expira...

Los Angeles Lakers, la un pas de eliminare din play-off

Los Angeles Lakers se află la un pas de eliminarea din faza play-off a ligii profesioniste nord-americane de...

Patrick Herrmann isi anunta retragerea după 16 ani petrecuţi la Borussia Moenchengladbach

Extrema germană Patrick Herrmann se va retrage din fotbal la finalul acestui sezon şi după 16 ani petrecuţi...