Box: Avem deja asigurate două medalii la Europenele de la Belgrad

Data:

Pugilistele române Lăcrămioara Perijoc şi Claudia Nechita şi-au asigurat medalii la Campionatele Europene de box de la Belgrad, marţi, după ce s-au calificat în semifinale, scrie Agerpres.

Perijoc, sportivă calificată la Jocurile Olimpice de la Paris, a învins-o la puncte pe Olena Savchuk (Italia), cu 5-0, iar în semifinalele cat. 54 o va înfrunta pe irlandeza Fay Niamh, în data de 25 aprilie.

Claudia Nechita a trecut de franţuzoaica Sthelyne Grosy, tot la puncte (5-0), în sferturile cat. 57 kg, urmând să boxeze în semifinale cu bulgăroaica Svetlana Kamenova Staneva, pe 25 aprilie.

Alina Alexandra Creţu a cedat la puncte (0-5) în faţa bulgăroaicei Aslahan Sezgin Mehmedova, în sferturile cat. 63 kg.

În limitele cat. 66 kg, Loredana Andreea Marin a cedat fără drept de apel în sfertul de finală cu turcoaica Buşenaz Surmeneli.

Mihaela Bădescu care a debutat direct în sferturile cat. 50 kg, a pierdut în urma probei video (bout review) meciul cu sportiva armeană Anuş Grigorian.

Crinuţa Andra Nicoleta Sebe nu s-a prezentat la meciul din sferturile cat. 70 kg pe care trebuia să îl dispute cu o pugilistă din Armenia, Ani Hovsepian.

La masculin, Robert Eusebiu Jitaru va urca în ring pe 24 aprilie, în sferturile de finală ale categoriei 63,5 kg, contra maghiarului Richard Kovacs.

România participă cu o delegaţie de 11 pugilişti, cinci la masculin şi şase la feminin, la ediţia 2024 a Campionatelor Europene de box pentru seniori de la Belgrad, în perioada 18-28 aprilie.

Cosmin Gîrleanu (cat. 51 kg), Marcel Nistreanu (cat. 71 kg), Alexandru Buleu (cat. 75 kg) şi Paul Andrei Arădoaie (cat. 86 kg) au fost eliminaţi. Boxerii români sunt însoţiţi de antrenorul principal Dumitru Dorobanţu şi de antrenorii secunzi Valentin Vrânceanu şi Traian Georgia.

Sportivele din lotul naţional sunt pregătite de Adrian Lăcătuş – antrenor principal – şi Mihaela Lăcătuş – antrenor secund.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Polo: CSA Steaua, favorită la cucerirea titlului

CSA Steaua Bucureşti se află la un singur succes de câştigarea celui de-al 20-lea său titlu naţional, după...

Fotbal: Farul Constanţa – Sepsi OSK 1-4, în play-off-ul Superligii

Farul Constanţa a fost învinsă fără drept de apel de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, cu scorul de 4-1...

Tenis: Swiatek şi Sabalenka, în finala de la Madrid

Poloneza Iga Swiatek şi belarusa Arina Sabalenka, primele două jucătoare ale lumii, ca şi în 2023, se vor...

Mijlocaşul Phil Foden (Manchester City), cel mai bun jucător al anului în opinia Asociaţiei Jurnaliştilor de Fotbal

Mijlocaşul ofensiv Phil Foden, la masculin, şi atacantul Khadija 'Bunny' Shaw, la feminin, ambii de la Manchester City,...