Turneul Final Four al Euroligii de baschet masculin, mutat de la Berlin la Belgrad

Data:

Turneul Final Four al Euroligii masculine de baschet a fost mutat de la Berlin la Belgrad, din cauza restricţiilor sanitare impuse în capitala Germaniei în context pandemic, considerate excesive de echipele participante, scrie AFP, conform Agerpres.

”Această decizie a fost luată cu scopul de a oferi fanilor Euroligii posibilitatea de a fi prezenţi la eveniment, garantând în acelaşi timp accesul jucătorilor în oraş”, au transmis organizatorii competiţiei într-un comunicat.

Măsurile sanitare din Germania, dacă ar fi prelungite, nu ar permite unui număr mare de suporteri să participe la Final Four şi chiar unii jucători ar putea fi împiedicaţi să participe”, indică organizatorii.

Germania le cere în continuare persoanelor care doresc să intre pe teritoriul său să prezinte schema de vaccinare completă şi/sau să se plaseze în carantină timp de 10 până la 14 zile, în funcţie de ţara de origine.

Aşadar, la Stark Arena din Belgrad (15.000 de locuri) va găzdui semifinalele Euroligii pe 19 mai, apoi finala şi meciul pentru locul trei pe 21 mai.

Final Four revine în capitala Serbiei, la patru ani după ce Real Madrid a câştigat aici al zecelea titlu împotriva lui Fenerbahce.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Genoa i-a adus un omagiu lui Frank Sinatra, la 110 ani de la naşterea artistului american

Echipa italiană de fotbal Genoa, patronată de omul de afaceri român Dan Şucu, i-a adus un omagiu lui...

Carlos Alcaraz, premiat de ATP pentru cel mai frumos punct al anului 2025

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz a fost premiat de ATP pentru cel mai frumos punct al anului, pe care...

Arina Sabalenka, aleasă de WTA cea mai bună jucătoare a anului

Belarusa Arina Sabalenka a fost desemnată cea mai bună jucătoare din circuitul profesionist de tenis (WTA) pentru al...

Manchester United şi Bournemouth au încheiat nedecis (4-4), în Premier League

Echipele Manchester United şi AFC Bournemouth au terminat la egalitate, 4-4, luni seara pe stadionul Old Trafford, în...