Thomas Mueller speră ca EURO 2024 va oferi un festival al fotbalului de calitate

Data:

Atacantul german Thomas Mueller (Bayern Munchen) speră că turneul final al EURO 2024, de acasă, va fi la fel de magic ca turneul final al Mondialului găzduit în 2006 şi că Mannschaft va avea acelaşi succes ca atunci, transmite DPA, scrie Agerpres.

”Ar fi grozav dacă noi, ca naţiune, am reuşi să aşteptăm cu nerăbdare acest mare turneu de fotbal în propria noastră ţară. Avem şansa să ne prezentăm ca nişte gazde extraordinare şi să sărbătorim un festival de fotbal foarte bun împreună”, a spus Mueller vizavi de turneul final european din perioada 14 iunie-14 iulie.

Până acum nu există prea mult entuziasm în Germania din cauza rezultatelor modeste ale naţionalei care nu s-a descurcat bine la recentele mari turnee, iar anul trecut a câştigat doar trei dintre cele 11 jocuri disputate.

Mueller şi-a exprimat speranţa că, la fel ca în 2006, când Germania a ajuns în semifinalele Mondialului, echipa ar putea reuşi un rezultat asemănător, cu ajutorul fanilor: ”Poate vom putea începe turneul într-o notă pozitivă – ca în 2006 – şi apoi să creştem cu sprijinul publicului german”.

Cu 126 de selecţii pentru Mannschaft, Mueller, 34 ani, şi-a prelungit recent contractul cu Bayern Munchen până în 2025, la clubul în care şi-a petrecut întreaga carieră: ”Este o uşurare pentru mine că viitorul meu sportiv este deja clar şi mă pot concentra pe deplin pe fotbal. Îmi place competiţia şi voinţa de a câştiga este la fel de puternică”.

O altă motivaţie de a continua pentru Mueller este finala Ligii Campionilor din 2025, ce va fi găzduită pe stadionul clubului bavarez, acolo unde germanii au pierdut finala din 2012, după lovituri de departajare, contra lui Chelsea: ”Cu sufletul lui Bayern, acest vis este de asemenea unul realizabil”.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

„Prima evadare”, maraton ciclistic în Ilfov, pe 19 mai

Mai sunt doar câteva zile în care vă puteți înscrie la maratonul de ciclism cross country ,,Prima evadare”,...

Fotbal: Barajul dintre Oţelul Galaţi şi Universitatea Cluj se va disputa duminică

Barajul din play-out pentru obţinerea dreptului de participare în cupele europene dintre Oţelul Galaţi şi Universitatea Cluj se...

Handbal feminin: CS Rapid, din nou vicecampioană, după ce Gloria Bistriţa a pierdut la Râmnicu Vâlcea

CS Rapid Bucureşti a devenit pentru al doilea sezon la rând vicecampioana României la handbal feminin, după ce...

Fotbal: Italianul Zaniolo, accidentat, s-a retras din lotul Italiei pentru EURO 2024

Nicolo Zaniolo, internaţionalul italian al clubului englez de fotbal Aston Villa, a declarat forfait, miercuri, pentru EURO 2024...