Tenis: Ucraineanul Alex Dolgopolov s-a întors la Kiev pentru a-şi apăra ţara

Data:

Fostul jucător ucrainean de tenis Alex Dolgopolov (33 ani) s-a întors în ţara sa şi a pus mâna pe armă pentru a-şi apăra oraşul natal Kiev, a anunţat sportivul, miercuri, pe reţelele de socializare, informează AFP, scrie Agerpres.

„Salut Kiev, m-am întors să ajut cât pot şi să ne apărăm ţara”, a scris fostul numărul 12 mondial (în 2012), câştigător a trei turnee în circuitul ATP, într-o postare pe Instagram, explicând că şi-a pus mama şi sora la adăpost în Turcia, chiar înainte de începerea conflictului.

„Am avut noroc, un fost soldat profesionist m-a învăţat să trag, timp de 5-7 zile. Nu am devenit Rambo într-o săptămână, dar mă simt destul de confortabil cu armele”, a adăugat tenismanul retras din activitate în mai 2021, din cauza accidentărilor recurente la încheietura mâinii.

El a postat, de asemenea, pe contul său de Twitter o fotografie în are poate fi făcut echipat cu vestă antiglonţ, cască şi armă, însoţită de legenda: „Înainte erau rachete şi fileuri, acum este asta…”. Pe Instagram, Dolgopolov a afirmat că s-a întors cu alţi voluntari în Ucraina, „traversând Europa” de la Zagreb, înainte de a intra în ţara sa prin Polonia.

Tot în Ucraina se mai află un alt tenisman, Serghei Stahovski (36 ani), care speră să nu fie nevoit ”să folosească o armă”, după cum a declarat pentru BBC, deşi spune că ştie „cum se foloseşte una”. Cunoscut pentru victoria sa în faţa lui Roger Federer la ediţia 2013 de la Wimbledon, Stahovski s-a retras după ultima ediţie a Openului Australiei, din luna ianuarie.

Pe lângă Dolgopolov şi Stahovski, la Kiev se află şi alte personalităţi sportive, începând cu legenda boxului şi sportului ucrainean, Vitali Kliciko, actualul primar al Kievului, şi fratele său, Vladimir Kliciko, de asemenea campion mondial la categoria grea, care s-au înrolat alături de rezervişti.

Fostul tenisman ucrainean Andrei Medvedev (47 ani), finalist la Roland Garros în 1999, s-a implicat la rândul său în apărarea ţării sale, fiind văzut într-o fotografie postată marţi pe Instagram de Serghei Stahovski, în care cei doi apar împreună pe frontul ucrainean.

Sursa: Agerpres

.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vincent Kompany, antrenorul lui Bayern, apără Cupa Mondială a Cluburilor împotriva criticilor

Vincent Kompany, antrenorul lui Bayern, apără Cupa Mondială a Cluburilor împotriva criticilor şi solicită găsirea unui loc pentru...

Arina Sabalenka a acces în turul al doilea la Wimbledon

Belarusa Arina Sabalenka, numărul 1 mondial al tenisului feminin, a acces luni în turul al doilea al turneului...

Daniil Medvedev, eliminat de francezul Benjamin Bonzi în primul tur la Wimbledon

Tenismanul rus Daniil Medvedev, fost număr 1 mondial, a fost eliminat de francezul Benjamin Bonzi după patru seturi,...

Circuitul Montmelo de Valles a fost ales gazdă a primelor teste de F1 în 2026

Circuitul Barcelona-Catalonia din Montmello del Valles a fost ales pentru a găzdui primele teste dinaintea sezonului 2026 de...