Tenis: Emma Răducanu, optimistă înaintea sezonului de iarbă după operaţiile suferite

Data:

Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu, campioana de la US Open din 2021, a spus că nu mai are nicio teamă când loveşte mingea după ce s-a recuperat după intervenţii chirurgicale la ambele încheieturi şi la o gleznă, adăugând că este optimistă înaintea sezonului de iarbă, scrie Reuters.

Răducanu, cu origini româneşti, nu a jucat timp de opt luni anul trecut, dar a fost prezentă la Stuttgart şi Madrid în sezonul de zgură, înainte de a se retrage din calificările pentru Roland Garros. Ea nu a primit un wild card la Paris şi a continuat recuperarea pentru a ajunge la cea mai bună formă fizică.

”Din punct de vedere corporal, fizic, mă simt foarte sănătoasă”, le-a spus britanica reporterilor înaintea meciului ei de marţi de la Nottingham Open (WTA) împotriva japonezei Ena Shibahara. ”Am făcut o muncă uimitoare cu antrenorul meu în ultimele luni, după operaţie. Sunt într-un loc foarte potrivit. Sunt sănătoasă şi abia aştept cu nerăbdare să încep să joc”, a adăugat Răducanu.

Răducanu a atras atenţia pentru prima dată când a ajuns în turul al patrulea (optimi) la Wimbledon în 2021 şi a făcut un mare progres câştigând apoi US Open în acelaşi an.

”Cred că încheieturile mele sunt într-o stare mai bună decât au fost vreodată. Deci nu există nicio îndoială sau teamă dacă lovesc mingea sau îmi fac programul. Mai degrabă trebuie să fii proactiv şi să nu vrei să te pui în situaţii inutile. Nu trebuie să mă grăbesc şi să încerc să câştig Roland Garros, nu a fost obiectivul meu anul acesta. Trebuia să prioritizez ceea ce îmi doresc şi a fost bine pentru mine să lucrez la partea fizică”, a subliniat Emma Răducanu.

La Wimbledon, turneu de Grand Slam pe iarbă care începe pe 1 iulie, Răducanu nu a trecut niciodată de optimi.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Max Verstappen, cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Belgiei

Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a fost cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente libere înaintea Marelui...

JO 2024: Analizele calităţii apelor Senei corespund standardelor în şase zile în perioada 17-23 iulie

Analizele calităţii apelor Senei la nivelul podului Alexandru al III-lea din Paris corespund standardelor în şase zile din...

JO 2024: Fostul mare fotbalist brazilian Zico a depus plângere după ce a fost jefuit la Paris

Fostul mare fotbalist brazilian Zico, invitat la Jocurile Olimpice de la Paris de către delegaţia ţării sale, a...

Elveţianul Sandro Schaerer va arbitra Supercupa Europei, Real Madrid – Atalanta Bergamo

Elveţianul Sandro Schaerer a fost delegat să arbitreze Supercupa Europei la fotbal, meci care le va opune pe...