Tenis: Daniil Medvedev, primul semifinalist la Indian Wells (ATP)

Data:

Tenismanul rus Daniil Medvedev, numărul patru mondial, s-a calificat, joi, în semifinalele turneului de tenis ATP Masters 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 9.495.555 de dolari, după ce l-a învins pe danezul Holger Rune, numărul şapte mondial, cu 7-5, 6-4, scrie Agerpres.

Medvedev, finalist anul trecut, va juca în penultimul act contra americanului Tommy Paul, victorios în duelul cu norvegianul Casper Ruud (cap de serie numărul 9), cu 6-2, 1-6, 6-3. Rusul s-a impus în ambele sale meciuri directe cu Paul (17 ATP).

Cealaltă semifinală îi va opune pe spaniolul Carlos Alcaraz şi pe italianul Jannik Sinner. Cei doi sunt la egalitate în meciurile directe, 4-4, Dacă Alcaraz a câştigat semifinala jucată anul trecut la Indian Wells, cu 7-6 (7/4), 6-3, Sinner s-a impus în ultimele lor două confruntări.

În sferturi, Jannik Sinner, numărul trei mondial, a trecut de cehul Jiri Lehecka în două seturi simetrice, 6-3, 6-3, iar Alcaraz, numărul doi mondial, l-a învins şi mai clar pe germanul Alexander Zverev, numărul şase mondial, cu 6-3, 6-1.

Ibericul şi-a luat astfel o revanşă în faţa lui Zverev, după ce campionul olimpic en titre s-a impus cu 6-1, 6-3, 6-7 (2/7), 6-4 în sferturi la Australian Open, la începutul anului.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

UEFA, cluburile, ligile şi FIFPRO s-au unit pentru a reforma sistemul de transferuri

UEFA, FIFPRO Europa, Asociaţia Cluburilor Europene (EFC) şi ligile continentale au dat publicităţii luni o rezoluţie comună privind...

Wout Van Aert şi Matheiu van der Poel se vor înfrunta de cinci ori în Cupa Mondială

Wout Van Aert va debuta în sezonul de iarnă al Cupei Mondiale de ciclocros pe 20 decembrie, la...

Lionel Messi, cel mai bun pasator decisiv din istoria fotbalului

Starul argentinian Lionel Messi a devenit cel mai bun pasator decisiv din istoria fotbalului, după ce a oferit...

NBA – Al 20-lea succes al sezonului pentru campioana Oklahoma City Thunder

Echipa Oklahoma City Thunder, campioana en titre a NBA, a învins în deplasare, cu scorul de 123-115, formaţia...