Selecţionerul Franţei, Didier Deschamps, îşi apără stafful după accidentarea lui Mbappe

Data:

Selecţionerul echipei de fotbal a Franţei, Didier Deschamps, susţine că a încercat să-l gestioneze pe Kylian Mbappe cât mai bine, înainte ca atacantul lui Real Madrid să se întoarcă la clubul său pentru tratament în urma unei accidentări la gleznă, care l-a exclus din meciul de calificare la Cupa Mondială de luni, din Islanda, scrie DPA.

Mbappe a suferit o contuzie la glezna dreaptă, fiind înlocuit în minutul 83 al meciului cu Azerbaidjan (3-0), vineri, la Paris, după ce marcase primul gol, chiar înainte de pauză.

Franţa nu a convocat un înlocuitor pentru meciul de luni din Grupa D de la Reykjavik, unde şi-ar putea asigura calificarea la turneul final al Cupei Mondiale 2026 cu o victorie, dacă Ucraina – care a învins Islanda cu 5-3 în ultimul meci – nu reuşeşte să învingă Azerbaidjanul la Cracovia.

Deschamps a respins sugestiile că ar fi putut fi mai atent cu vedeta ”Les Bleus”, al cărui al 53-lea gol la naţională l-a adus mai aproape de recordul lui Olivier Giroud (57), golgheterul absolut al naţionalei Franţei.

”Trebuia să joace atât de mult? Ne putem pune întotdeauna această întrebare. Am avut multe discuţii cu Kylian – în timpul săptămânii, înainte de meci, la pauză, în timpul reprizei secunde. Nu avea dureri mai serioase, dar au existat câteva şocuri. Înainte să-l scot, a primit o lovitură exact unde îl durea glezna. Evident, s-a oprit imediat. Fără acel şoc, având în vedere forma lui, nu a existat nicio problemă anume. În fotbal, există contact şi, din păcate, te poţi accidenta”, a declarat antrenorul Franţei pentru postul francez de televiziune Telefoot.

Deschamps a confirmat că portarul lui AC Milan, Mike Maignan, va prelua banderola de căpitan în absenţa lui Mbappe.

Benjamin Pavard l-a înlocuit pe fundaşul central Ibrahima Konate, care s-a întors la clubul său Liverpool, pentru a gestiona o problemă la coapsă cu care se confruntă de la meciul din Premier League cu Chelsea. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

[P]Cum pariezi pe naționala României la meciurile oficiale

Meciurile oficiale ale naționalei României, fie că vorbim de preliminarii, Nations League sau turnee finale, atrag mereu atenția...

Fotbal – CM 2026: Salah, incert pentru a debuta în meciul cu Australia

Atacantul şi căpitanul echipei Egiptului, Mohamed Salah, care a părăsit terenul din cauza unei accidentări în timpul ultimului...

Fotbal – CM 2026: Elveţia a meritat calificarea în optimi, consideră selecţionerul Murat Yakin

Elveţia a reuşit o victorie superb orchestrată în faţa Algeriei (scor 2-0), joi la Vancouver, pentru a se...

Fotbal – CM 2026: Ronaldo vede Spania ca pe o candidată la câştigarea titlului mondial

Cristiano Ronaldo consideră că selecţionata Spaniei este o "candidată la câştigarea Cupei Mondiale" şi a anticipat un meci...