Sorana Cîrstea, eliminată în turul 1 la Ţiriac Foundation Trophy

Data:

Principala favorită Sorana Cîrstea (38 WTA) a fost eliminată suprinzător în turul 1 al turneului Ţiriac Foundation Trophy de la Bucureşti de elveţianca Simona Waltert, numărul 118 mondial, potrivit Agerpres.

Waltert s-a impus cu scorul de 6-3, 6-3 într-o oră şi 29 de minute de joc.

Jucătoarea română a început slab meciul, adversara ei preluând rapid conducerea cu 3-0 în primul set. Cîrstea a reuşit să egaleze la 3, însă şi-a pierdut următoarele două servicii şi în final şi setul cu 6-3. Setul secund a decurs în aceeaşi direcţie, Simona Waltert fiind pe tot parcursul lui la conducere şi s-a impus cu acelaşi scor, 6-3.

Tot marţi, Rebeka Masarova din Spania a învins-o pe jucătoarea română Gabriela Lee în turul 1 cu scorul de 3-6, 6-2, 6-4.

Pentru participarea în turul 1, Sorana Cârstea şi Gabriela Lee vor primi câte 1.250 de dolari şi 1 punct WTA.

Până acum, singura jucătoare română calificată în optimile de finală ale competiţiei de la Bucureşti este Irina Begu, care a trecut, marţi, de Laura Pigossi din Brazilia.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Canotaj: Încă patru echipaje româneşti s-au calificat în finalele pentru medalii la Europene

Patru echipaje româneşti au obţinut, vineri, calificarea în finalele pentru medalii la Campionatele Europene de canotaj de la...

F1: Pilotul german Nico Hulkenberg va concura pentru echipa Sauber în sezonul viitor

Pilotul german Nico Hulkenberg se va despărţi de team-ul Haas la finalul acestui sezon, când îi va expira...

Los Angeles Lakers, la un pas de eliminare din play-off

Los Angeles Lakers se află la un pas de eliminarea din faza play-off a ligii profesioniste nord-americane de...

Patrick Herrmann isi anunta retragerea după 16 ani petrecuţi la Borussia Moenchengladbach

Extrema germană Patrick Herrmann se va retrage din fotbal la finalul acestui sezon şi după 16 ani petrecuţi...