Sabrerul Iulian Teodosiu, premiat cu titlul de cel mai bun sportiv al anului 2022 în scrima românească

Data:

Sabrerul Iulian Teodosiu, medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale de seniori de la Cairo, clasat pe locul şase în proba individuală şi pe cinci în proba pe echipe la Campionatele Europene din Antalya, a primit premiul pentru cel mai bun sportiv al anului 2022 în scrima românească, cu prilejul uni festivităţi la care au asistat printre alţii preşedintele COSR, Mihai Covaliu, şi Ministrul Sportului, Carol Eduard Novak, anunță Agerpres.

Iulian Teodosiu, de la CS Dinamo, a spus după premiere, la festivitatea în care Ana-Maria Popescu a fost maestru de ceremonii, că aştepta de mult acest moment: ”Ştiam sau speram că o să vină la un moment dat această seară în care o să pot vorbi în faţa dumneavoastră. Sunt foarte bucuros că a ieşit treaba bine, s-a muncit foarte mult, am avut sprijinul federaţiei, al antrenorilor, al tuturor sponsorilor. Vreau să le mulţumesc tuturor pentru că au avut încredere în mine, în colegii mei şi în antrenorii mei. Vreau să spun că doar o parte din obiectivele mele au fost îndeplinite până acum, dar dumneavoastră îmi daţi putere să merg ai departe şi să nu mă opresc aici”.

Maria Boldor, de la CSA Steaua, a fost desemnată cea mai bună sportivă pentru medalia de bronz cucerită la floretă individual cu prilejul Mondialelor de la Cairo, dar din cauza unei accidentări nu a putut participa la festivitate.

Ministrul Eduard Novak a felicitat sportivii şi antrenorii pentru rezultatele obţinute în acest an, cu medalii la toate categoriile de vârstă şi la toate armele: ”E prima dată când mă aflu la gala dumneavoastră de la scrimă. În primul rând aş dori să transmit felicitări tuturor celor care au sprijint această federaţie din trecut până astăzi. Aţi reuşit aceste rezultate istorice, să zic aşa. Scrima a reuşit şi în 2016 şi în 2020 să aducă nişte rezultate extraordinare (la JO, n. red.). Vorbind de prezent, eu cred că suntem într-un moment foarte bun, un moment în care sportul românesc nu s-a mai aflat de 30 de ani. Avem o şansă de a face mult mai bine şi eu cred în posibilitatea scrimei de a face mult mai mult. Vreau să ştiţi, voi sportivi şi antrenori, care v-aţi sacrificat toată viaţa pentru acest sport, departe de familie, că vrem să transmitem un mesaj de linişte, un mesaj de încredere că sunteţi într-un moment bun şi ceea ce faceţi faceţi bine. Noi şi COSR suntem aici să garantăm că vă dăm toate posibilităţile să vă puteţi pregăti. Noi am elaborat Strategia Naţională pentru Sport, prin care, în afară de un buget care să fie alături de munca voastră, ne dorim desigur să extindem familia scrimei din toată ţara şi să construim 20 de baze, 20 de săli de scrimă în toată ţara, alături de alte sporturi, judo, lupte şi box. Şi ne dorim ca, în 10-20 de ani, fiecare municipiu reşedinţă de judeţ din ţară să aibă baze sportive pentru aceste sporturi prioritare, cum este şi scrima”.

La rândul său, preşedintele FRS, Marius Florea, a subliniat că scrima românească are viitor: ”Încheiem un an în care am arătat că scrima românească are viitor, un an în care fiecare medalie, fiecare succes, ne-a răsplătit eforturile şi a adus bucurie şi încredere. Strategia noastră de a forma echipe, de a avea colective tehnice complete, s-a dovedit profitabilă la nivelul cadeţilor şi juniorilor. Medaliile câştigate de aceştia înseamnă şi că tot ceea ce facem noi cei din Federaţia Română de Scrima vine în sprijinul performanţei. Urmează un an greu, anul preolimpic, începe calificarea pentru Paris 2024”.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Handbal masculin: CSM Constanţa şi-a asigurat medaliile de argint

CSM Constanţa şi-a asigurat medaliile de argint în Liga Naţională de handbal masculin, după ce a învins-o pe...

Canotaj: Bronz pentru România la Europene, în proba de 8+1 masculin

Echipajul de 8+1 masculin al României a cucerit medaliile de bronz, sâmbătă, la Campionatele Europene de canotaj de...

Tenis: Tsitsipas, out din primul tur la Madrid

Jucătorul grec de tenis Stefanos Tsitsipas, nr.7 mondial, câştigător al titlului la Monte Carlo şi finalist la Barcelona,...

Tenis: Jannik Sinner a debutat cu dreptul la Madrid

Jucătorul italian de tenis Jannik Sinner, principalul favorit, a debutat cu o victorie la turneul ATP Masters 1.000...