Rusoaicele Kasatkina şi Kudermetova, calificate în sferturi la Roland Garros

Data:

Jucătoarele ruse de tenis Daria Kasatkina şi Veronika Kudermetova s-au calificat în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, fază în care vor fi adversare după victoriile obţinute la Paris, potrivit Agerpres.

Kasatkina, cap de serie numărul 20, a trecut uşor de Camila Giorgi (Italia), numărul 28 pe lista capilor de serie, cu un simetric 6-2, 6-2, după o oră şi 20 de minute.

Daria Kasatkina a făcut doar 10 erori neforţate, în timp ce Giorgi a totalizat 37. Italianca a fost superioară la mingile direct câştigătoare, însă diferenţa a fost mai redusă, 29-16.

Kudermetova, cap de serie numărul 29, a trecut în optimi de americanca Madison Keys, a 22-a favorită, cu 1-6, 6-3, 6-1. Rusoaica a cedat fără drept de apel primul set, dar apoi şi-a ridicat nivelul şi a reuşit să revină şi să se impună după o oră şi 41 de minute.

Keys a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 26-21, dar a şi greşit mai mult, 31-20 la erori neprovocate.

Kasatkina a mai jucat un sfert de finală la Paris în 2018, în timp ce pentru Kudermetova este o premieră la un turneu de Mare Şlem.

Kasatkina (25 ani, 20 WTA) a câştigat singurul meci direct cu Kudermetova (25 ani, 29 WTA), anul trecut, în sferturi la Sankt Petersburg, cu 1-6, 6-1, 6-2.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Baschet: Boston Celtics conduce cu 2-0 în finala Conferinţei de Est a NBA

Boston Celtics, echipa cu cel mai bun bilanţ la finalul sezonului regular, ajutată de cele 40 de puncte...

Constantin Gâlcă (Universitatea Craiova) – Meciul cu Universitatea Cluj este capital pentru noi

Antrenorul formaţiei Universitatea Craiova, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, înr-o conferinţă de presă, că barajul cu Universitatea Cluj,...

Tenis: Monica Niculescu şi Cristina Bucşa, calificate în finala probei de dublu la Strasbourg

Perechea compusă din jucătoarea română de tenis Monica Niculescu şi spaniola Cristina Bucşa s-a calificat, vineri, în finala...

Germania intră de duminică în cantonament pentru EURO 2024

Selecţionata de fotbal a Germania începe duminică pregătirile pentru EURO 2024, organizat pe teren propriu, cu un cantonament...