Rusia va avea o finalistă la Transylvania Open

Data:

Rusia va avea o finalistă la simplu în turneul de tenis Transylvania Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 251.750 de dolari şi găzduit de BT Arena din Cluj-Napoca, având în vedere că Anastasia Potapova şi Ana Blinkova vor fi adversare în penultimul act, according to Agerpres.

Potapova (48 WTA), a patra favorită, a trecut vineri de maghiara Anna Bondar cu 7-5, 3-6, 6-1 în sferturile de finală, în timp ce Blinkova (138 WTA), venită din calificări, a reuşit să o învingă pe a doua favorită a turneului, ucraineanca Anhelina Kalinina, cu 6-7 (7), 6-1, 6-3.

Cele două rusoaice s-au întâlnit până acum o singură dată, în 2018, la Trnava (Slovacia), Blinkova câştigând în primul tur cu 7-6 (3), 7-5.

Cealaltă semifinală le va opune pe italianca Jasmine Paolini şi pe chinezoaica Xiyu Wang. Asiatica, a şaptea favorită, care a eliminat anterior două românce, Jaqueline Cristian şi Gabriela Ruse, a trecut vineri de spaniola Nuria Parrizas Diaz, cu 6-1, 7-6 (5). Paolini s-a impus în faţa germancei Jule Niemeier cu 7-5, 7-5.

Rusia va avea două reprezentante şi în finala de dublu, Kamila Rahimova şi Iana Sizikova, care au câştigat cu 6-2, 1-6, 13-11 în faţa perechii Viktorija Golubic (Elveţia)/Xinyun Han (China), după ce au salvat o minge de meci.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Inter Milano, încă o victorie în campionat

Inter Milano a sărbătorit titlul de campioană a Italiei la fotbal, cucerit la începutul săptămânii, prin victoria cu...

Ciclism: Olandezul Frank van den Broek a câştigat Turul Turciei 2024

Ciclistul olandez Frank van den Broek (DSM) a câştigat duminică a 59-a ediţie a Turului Turciei, după ce...

Fotbal feminin: FC Barcelona şi Olympique Lyon vor juca finala Ligii Campionilor

FC Barcelona şi Olympique Lyon vor juca finala Ligii Campionilor la fotbal feminin, după ce s-au impus în...

MotoGP: Francesco Bagnaia, câştigător în MP al Spaniei

Pilotul italian Francesco Bagnaia (Ducati), dublu campion mondial en titre la clasa MotoGP, a câştigat, duminică, în Spania...