Rugby: Alin Petrache (FRR) – Sper să ne îndeplinim obiectivele cu noul staff al naţionalei

Data:

Preşedintele Federaţiei Române de Rugby, Alin Petrache, a declarat, vineri, după ce a urmărit antrenamentul primei reprezentative desfăşurat la Complexul Olimpic „Sydney 2000” de la Izvorani, că speră ca noul staff tehnic, condus de David Gerard, să ajute România să îşi îndeplinească obiectivele, scrie Agerpres.

„Avem un staff nou, o echipă naţională mai tânără. Sunt câţiva jucători care revin la lot cu drag, iar săptămâna viitoare se va întregi echipa şi cu cei care joacă în străinătate. Stafful acesta a demonstrat la Cupa Mondială că poate obţine rezultate, pentru că ştim foarte bine cum a jucat Portugalia acolo. E o bucurie pentru noi că am fost aleşi pentru o nouă calificare. Sper să ne îndeplinim obiectivele cu noul staff. Antrenamentele arată altfel, este o plăcere mai mare de a juca, sunt exerciţii noi şi cred eu că lucrurile astea vor conta în următoarele meciuri pe care le vom disputa”, a afirmat preşedintele.

„Este un nou început, vedem o echipă mai bucuroasă, mai încântată la antrenamente de ceea ce aduce noul staff tehnic. Sper să putem să încurcăm cât mai multe echipe la acest European. Ne pregătim pentru o nouă calificare la Cupa Mondială. Nu ştim încă dacă anul acesta sau anul viitor vom participa din nou la meciuri de calificare. Probabil anul viitor vom avea, va fi o perioadă de un an pentru a ne califica, pentru că în 2026 începe Liga Naţiunilor”, a adăugat el.

Petrache se aşteaptă la meciuri grele în următoarea ediţie a Rugby Europe Championship care va debuta la începutul lunii februarie.

„Ne aşteaptă trei partide grele în REC. Finalul, ca să spun aşa, este meciul cu Portugalia, unul dificil, pentru că am văzut adversarul la Cupa Mondială. Dar sper ca tinereţea şi exuberanţa să ne ajute, iar această echipă naţională să meargă mai departe şi, de ce nu, să discutăm de o nouă calificare la Cupa Mondială din 2027”, a subliniat Petrache.

Echipa naţională de rugby a României se află în aceste zile într-un cantonament la Complexul Olimpic „Sydney 2000” de la Izvorani înaintea debutului în Rugby Europe Championship, cu Polonia, pe 4 februarie.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Tenis: Andreea Mitu, în optimi la Praga

Jucătoarea română de tenis Andreea Mitu s-a calificat, miercuri, în optimile de finală ale turneului ITF de la...

Fotbal: Atalanta speră să atingă finala Europa League

Antrenorul echipei italiene de fotbal Atalanta Bergamo, Gian Piero Gasperini, spune că aceasta este o săptămână istorică pentru...

Fotbal: Fiorentina, în finala Europa Conference League

Fiorentina s-a calificat pentru al doilea an la rând în finala Europa Conference League la fotbal, după ce...

Tenis: Meciul Irinei Begu de la Roma, întrerupt din cauza ploii

Meciul dintre românca Irina Begu şi spaniola de origine slovacă Rebeka Masarova, din prima rundă a turneului WTA...