Regina Elisabeta a II-a a descris titlul câştigat de Anglia ca o inspiraţie pentru fete şi femei

Data:

Regina Elisabeta a II-a Marii Britanii a salutat succesul naţionalei feminine de fotbal a Angliei la EURO 2022, ca ”o inspiraţie pentru fetele şi femeile” din toată naţiunea, transmite DPA, potrivit Agerpres.

Anglia a câştigat titlul european, duminică, pe Wembley, în faţa a 87.000 de spectatori, între care şi Ducele de Cambridge, după ce a învins în finală Germania ( 2-1), după prelungiri, acesta fiind primul mare succes al unei reprezentantive engleze după titlul mondial masculin cucerit în 1966, tot în faţa unei selecţionate germane.

”Cele mai calde felicitări din partea mea şi a celor din familia mea merg spre voi pentru că aţi câştigat Campionatul European. Este o realizare semnificativă pentru întreaga echipă, inclusiv staff-ul vostru tehnic. Campionatul şi performanţa voastră îşi merită pe bună dreptate laudele. Cu toate acestea, succesul vostru merge dincolo de trofeul pe care l-aţi câştigat pe merit. Aţi dat cu toate un exemplu care va fi o inspiraţie pentru fete şi femei astăzi şi pentru generaţiile viitoare. Sper că veţi fi la fel de mândre de impactul pe care l-aţi avut asupra sportului vostru, aşa cum sunteţi de rezultatul de astăzi”, a spus Regina Elisabeta a II-a într-un comunicat.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Martin Odegaard (Arsenal), accidentat, indisponibil până la jumătatea lunii noiembrie

Căpitanul echipei Arsenal Londra, Martin Odegaard, va lipsi până la mijlocul lunii noiembrie din cauza unei accidentări la...

Alexander Zverev, criticat de Boris Becker pentru ultimele sale prestaţii

Legenda tenisului german Boris Becker este îngrijorat de forma actuală a lui Alexander Zverev şi a criticat aspru...

Neymar trebuie să fie complet apt fizic pentru a fi convocat la naţionala Braziliei (Carlo Ancelotti)

Starul Neymar rămâne în planurile naţionalei de fotbal a Braziliei, dar atacantul trebuie să fie deplin pregătit din...

„Tenisul este un sport pentru bogaţi”, a spus Dominic Thiem

"Tenisul este un sport pentru bogaţi", a afirmat fostul jucător austriac Dominic Thiem, care denunţă costul financiar al...