Record! Olivier Giroud a marcat al 52-lea său gol pentru selecţionata Franţei

Data:

Atacantul Olivier Giroud a devenit cel mai bun marcator din istoria selecţionatei de fotbal a Franţei, după ce a înscris al 52-lea său gol în tricoul Les Bleus, depăşindu-l cu o lungime pe fostul internaţional Thierry Henry, care deţinea acest record din 2009, anunță Agerpres.

Giroud, în vârstă de 36 de ani, a deschis scorul duminică în meciul câştigat cu 3-1 de Franţa în faţa Poloniei, în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Qatar.

Atacantul echipei AC Milan, aflat la a 117-a sa selecţie în naţionala Franţei, a înscris cu această ocazie al patrulea său gol la un turneu final de Cupă Mondială, la douăsprezece zile după dubla pe care a reuşit-o în faţa Australiei (4-1) şi la opt ani de la primul său gol, în faza grupelor Cupei Mondial 2014, împotriva Elveţiei (5-2).

Titular la Cupa Mondială 2018, Giroud nu a reuşit să marcheze, dar a fost unul dintre artizanii cuceririi titlului mondial de către Franţa.

Pasator decisiv pentru Giroud în meciul de duminică, Kylian Mbappe a fost autorul unei duble în faţa Poloniei, ajungând la un total de 33 de goluri în 63 de selecţii. Mbappe, în vârstă de 23 de ani, l-a depăşit deja pe Zinedine Zidane în clasamentul golgheterilor Les Bleus, aflându-se în prezent pe poziţia şaptea. Jucătorul lui PSG îi poate depăşi în perioada următoare pe foştii internaţionali francezi David Trezeguet (locul 6, cu 34 de goluri) şi Karim Benzema (locul 5, cu 37 de goluri).

După ce a înscris anterior un gol în faţa Australiei (4-1) şi apoi a reuşit o dublă în faţa Danemarcei (2-1), Mbappe are deja un total de cinci goluri la CM 2022, unul în plus faţă de numărul reuşit în şapte meciuri la CM 2018, unde Franţa a cucerit trofeul.

Clasamentul all-time al golgheterilor echipei Franţei:

1. Olivier Giroud: 52 goluri (117 selecţii, începând din 2011)
2. Thierry Henry: 51 goluri (în 123 de selecţii, între 1997 şi 2010)
3. Antoine Griezmann: 42 goluri (114 selecţii, începând din 2014)
4. Michel Platini: 41 goluri (în 72 de selecţii, între 1976 şi 1986)
5. Karim Benzema: 37 goluri (în 97 de selecţii, începând din 2007)
6. David Trezeguet: 34 goluri (în 71 de selecţii, între 1998 şi 2008)
7. Kylian Mbappe: 33 de goluri (63 de selecţii, începând din 2017)
8. Zinedine Zidane: 31 de goluri (în 108 selecţii, între 1994 şi 2006)
9. Just Fontaine: 30 de goluri (în 21 de selecţii, între 1953 şi 1960)
10. Jean-Pierre Papin: 30 de goluri (în 54 de selecţii, între 1986 şi 1994)

Clasamentul celor mai buni marcatori francezi la Cupa Mondială:

1. Just Fontaine: 13 goluri la o singură ediţie (1958), un record încă neegalat
2. Kylian Mbappe: 9 goluri în două ediţii (2018 şi 2022)
3. Thierry Henry: 6 goluri în patru ediţii (1998, 2002, 2006, 2010)
4. Michel Platini: 5 goluri în trei ediţii (1978, 1982, 1986)
5. Zinedine Zidane: 5 goluri în trei ediţii (1998, 2002, 2006)
6. Antoine Griezmann: 4 goluri în trei ediţii (2014, 2018 şi 2022)
7. Olivier Giroud: 4 goluri în trei ediţii (2014, 2018 şi 2022)

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Manchester City vrea un nou titlu de campioană a Angliei

Echipa Manchester City a învins fără drept de apel în deplasare, cu scorul de 4-0, formaţia Brighton, joi...

PSV Eindhoven a zdrobit-o pe Heerenveen (8-0) în drumul său către al 25-lea titlu de campioană a Olandei

Echipa de fotbal PSV Eindhoven a reuşit cea mai categorică victorie a sa din ultimii 14 ani, impunându-se...

Federaţia spaniolă de fotbal a fost plasată sub tutela guvernului

Guvernul spaniol a anunţat, joi, punerea sub tutelă a Federaţiei Spaniole de Fotbal (RFEF)în încercarea de a pune...

JO 2024: Ceremonia de deschidere – Perimetrul antiterorist va fi extins la clădirile de pe malul Senei

 Prefectul poliţiei din Paris, Laurent Nunez, a indicat joi că perimetrul de protecţie antiterorist pentru ceremonia de deschidere...