Raheem Sterling se întoarce în Anglia după ce familia sa a fost victima unui jaf armat

Data:

Internaţionalul Raheem Sterling a părăsit lotul selecţionatei Angliei înaintea meciului cu Senegal (3-0) de la Cupa Mondială de fotbal din Qatar, pentru a se întoarce la Londra, după ce familia sa a fost victima unui jaf armat, informează BBC, citată de Agerpres.

Incidentul a avut loc sâmbătă seara, când indivizi înarmaţi au pătruns în locuinţa fotbalistului din Surrey, în sudul Londrei, în timp ce familia acestuia se afla în casă, inclusiv cei trei copii ai săi.

„Uneori fotbalul nu este cel mai important lucru, iar familia trebuie să fie pe primul plan”, a declarat selecţionerul englez Gareth Southgate, duminică seara, după jocul cu senegalezii.

Întrebat dacă Sterling va mai reveni în Qatar, selecţionerul a răspuns: „El se va întoarce în Anglia pentru a se ocupa de problema sa, iar apoi vom vedea ce se va întâmpla”.

Raheem Sterling este al doilea internaţional englez care părăseşte selecţionat Three Lions aflat în Qatar, după fundaşul Ben White (Arsenal Londra), care a revenit pe 30 noiembrie în Marea Britanie „din motive personale”.

În urmă cu doi ani, poliţia engleză a arestat trei spărgători care au vizat mai multe case din nord-vestul Angliei, inclusiv o tentativă de spargere a locuinţei lui Sterling din Cheshire.

Atacantul echipei Chelsea Londra, în vârstă de 27 de ani, a fost titular şi a marcat în victoria Angliei în faţa Iranului (6-2), în primul meci din grupă, înainte de a fi inclus din nou în primul unsprezece la meciul cu Statele Unite (0-0).

Raheem Sterling este jucătorul cu cele mai multe selecţii (81) din lotul Angliei de la CM 2022. El a înscris al 20-lea său gol şi a oferit a 27-a sa pasă decisivă în tricoul Three Lions, la meciul cu Iranul.

Anglia va înfrunta campioana mondială en titre, Franţa, în sferturile de finală ale Mondialului din Qatar, pe 10 decembrie.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Istanbul va găzdui Jocurile Europene din 2027

Oraşul Istanbul a fost desemnat oficial, miercuri, să organizeze viitoarele Jocuri Europene din anul 2027, competiţie care se...

Handbal masculin: Minaur Baia Mare şi CSM Bucureşti, în sferturile Cupei României

CS Minaur Baia Mare şi CSM Bucureşti s-au calificat, miercuri, în sferturile de finală ale Cupei României la...

David Popovici vrea o medalie la JO 2024 de la Paris

Preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec, a declarat, miercuri, că David Popovici îşi doreşte...

Dinamo şi UTA, sancţionate dur de FRF

Cluburile Dinamo Bucureşti şi UTA Arad au fost sancţionate drastic, miercuri, de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române...