Răzvan Marin – Sunt mândru de ceea ce am făcut azi pe teren

Data:

Fotbalistul Răzvan Marin a declarat, luni, după victoria cu 3-0 a echipei naţionale a României în faţa Ucrainei, în primul său meci de la EURO 2024, că este mândru de ceea ce au făcut el şi colegii săi pe teren.

„De abia mai vorbesc, suntem foarte fericiţi pentru că am reuşit să facem un meci extraordinar şi să bucurăm milioane de români. Eu mă aşteptam la un astfel de rezultat… se zbârleşte pielea pe mine şi acum… eu am spus mereu, chiar şi după amicalele în care rezultatele nu erau cele potrivite şi lumea era puţin sceptică în ceea ce putem face, că eu am încredere în grupul ăsta şi că în meciurile oficiale vom arăta cu totul şi cu totul diferit. Şi am demonstrat asta pe teren. Sunt mândru de ceea ce am făcut azi pe teren, asta demonstrează cât de puternici suntem şi că doar împreună putem face lucruri frumoase”, a afirmat Marin la postul Pro Tv.

„Cu toţi românii în tribune a fost ceva imposibil de descris în cuvinte. E greu să descriem ceea ce simţim toţi în aceste momente. Golul mai frumos cred că a fost al lui Nicu Stanciu, a avut o execuţie senzaţională. El ne-a obişnuit cu astfel de şuturi. Nu ştiu dacă am devenit a doua favorită a grupei, vreau să o luăm pas cu pas. Azi ne-am făcut treaba pe teren, am reuşit să câştigăm, vom vedea cum vor decurge lucrurile în meciurile următoare”, a precizat mijlocaşul.

Naţionala de fotbal a României a debutat cu o victorie superbă la Campionatul European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, 3-0 (1-0) cu Ucraina, luni, pe Football Arena din Munchen, în Grupa E.

Tricolorii au reuşit o victorie istorică, a doua a lor la Campionatul European, la 24 de ani de la precedenta (3-2 cu Anglia), deşi porneau cu şansa a doua în acest meci.

Luni are loc şi celălalt meci din grupă, Belgia – Slovacia (Frankfurt, 19:00). România va juca următoarele meciuri cu Belgia pe 22 iunie (Koln, 22:00) şi cu Slovacia pe 26 iunie (Frankfurt).
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Am încredere în jucătorii mei, spune antrenorul lui PSG, Luis Enrique, înaintea meciului cu Eindhoven

"Sunt multe lucruri de îmbunătăţit, dar sunt foarte optimist" în privinţa PSG, a declarat luni antrenorul parizienilor Luis...

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a anunţat începerea negocierilor pentru prelungirea contractului

Căpitanul echipei engleze de fotbal Liverpool, Virgil van Dijk, a declarat că discuţiile formale privind prelungirea contractului cu...

Roger Federer a fost cel mai mare rival al meu, declară Rafael Nadal

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, care a decis să se retragă din circuitul profesionist la finalul ediţiei din acest...

Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Guangzhou

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la...