Edward Iordănescu – E o victorie memorabilă, e o Generaţie de Suflet

Data:

Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat, luni, la finalul partidei de fotbal România – Ucraina, scor 3-0, la EURO 2024, că este o victorie memorabilă a „tricolorilor”, pe care i-a numit „Generaţia de Suflet”, datorită devotamentului şi sacrificiului arătat.

„Avem timp să ne şi bucurăm, e o victorie memorabilă, istorică, mulţumesc publicului care a fost atât de călduros, atât de activ pe toată durata jocului. Dar înainte de orice, haideţi să felicităm băieţii, pentru că s-au pus în slujba echipei total, am alergat mult. Merită felicitaţi, eu o să-i felicit şi îi strâng în braţe. Ei ştiau totul despre noi, şi noi despre ucraineni, sunt strategii, dar una peste alta am interpretat foarte bine, chiar şi atunci când a fost presiune. Mă bucură că e o victorie categorică şi mă bucur că nu am primit gol e foarte important pentru ce urmează”, a declarat Edward Iordănescu la ProTV.

La conferinţa de presă, Iordănescu a rugat jurnaliştii prezenţi să nu atribuie fotbaliştilor săi nicio culoare a vreunui metal, după modelul „Generaţiei de Aur”, precizând că el ar numi-o „Generaţia de Suflet”.

„Referitor la această generaţie, eu vă rog ceva. Am înţeles că începe să fie numită în fel şi fel, nu aş vrea. Eu sunt antrenorul lor şi vă rog cu toată puterea nu o numiţi în niciun fel, au fost în trecut generaţii de aur, au fost extraordinare, în trecut băieţii au făcut performanţă. Această generaţie nu reprezintă niciun metal, de niciun fel, este ‘Generaţia de Suflet’. V-aş ruga să o numim ‘Generaţia de Suflet’, e echipa care a pus cel mai mult suflet şi ştiu foarte multe din trecut, pentru că familia mea a fost implicată. Suflet ca generaţia asta, şi cu o inimă atât de mare sunt sigur că nu am mai fost. Este ‘Generaţia de suflet’ şi trebuie să fie ‘Generaţia de suflet’ a românilor. Atunci când face asta, generaţia asta nu are limite, a fost victoria ‘Generaţiei de suflet’. Au făcut un efort fantastic pe lângă calitatea lor, s-au unit din nou şi au dat tot ce au mai bun. Le sunt recunoscător şi sunt mândru de ei”, a declarat Iordănescu.

„Sunt fericit pentru Stanciu că a fost declarat ‘Omul meciului’, însă starul nostru este grupul, echipa. Le mulţumesc tuturor celor care au intrat, care au dat totul şi în aceeaşi măsură celor care nu au intrat şi care au trăit la maximum astăzi. Va urma o analiză, poate am avut şi momente nu foarte bune, dar e datoria noastră să rămânem echilibraţi. Astăzi echipa trebuie să se bucure, să consume momentul. E normal sunt lucruri fireşti, suntem sinceri şi asta facem, ne bucurăm. De mâine trebuie să ne adunăm şi să ne continuăm drumul”, a adăugat selecţionerul României.

Naţionala de fotbal a României a debutat cu o victorie superbă la Campionatul European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, 3-0 (1-0) cu Ucraina, luni, pe Football Arena din Munchen, în Grupa E.

Tricolorii au reuşit o victorie istorică, a doua a lor la Campionatul European, la 24 de ani de la precedenta (3-2 cu Anglia), deşi porneau cu şansa a doua în acest meci.

Luni are loc şi celălalt meci din grupă, Belgia – Slovacia (Frankfurt, 19:00). România va juca următoarele meciuri cu Belgia pe 22 iunie (Koln, 22:00) şi cu Slovacia pe 26 iunie (Frankfurt).
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: CFR Cluj – Dinamo 3-2, în Superligă

CFR Cluj a învins-o dramatic pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 3-2 (1-2), duminică seara, pe teren propriu,...

Tenis: Carlos Alcaraz a câştigat turneul de la Wimbledon

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial, a câştigat duminică al doilea său titlu consecutiv la turneul de...

EURO 2024: Spania, noua campioană a Europei, după 2-1 în finala cu Anglia

Selecţionata Spaniei a câştigat Campionatul European de fotbal - EURO 2024, duminică seara, pe Olympiastadion din Berlin, după...

Repetiţie pentru ceremonia de deschidere a JO de la Paris, prevăzută pe 16 iulie

O repetiţie a ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice pe Sena, recent anulată din cauza debitului mare a...