Patinaj artistic: Reprezentanta României, Julia Sauter, locul 2 la EduSport Trophy

Data:

Reprezentanta României, Julia Sauter, a ocupat locul 2 la cea de-a cincea ediţie a EduSport Trophy, competiţie de patinaj artistic organizată la Patinoarul Allianz-Ţiriac din Otopeni, anunță Agerpres.

Antrenată de Marius Negrea, Sauter a avut la final un total de 168,74 de puncte. Originară din Germania, ea reprezintă România din 2012 şi peste aproximativ două săptămâni va concura la Campionatele Europene de patinaj artistic de la Espoo (Finlanda).

Proba feminină a fost câştigată de Kristen Spours (Marea Britanie), cu 176,69 de puncte, în timp ce locul 3 i-a revenit conaţionalei sale Nina Povey, cu 166,06.

Cea de-a doua reprezentantă a României în concursul feminin, Ana Sofia Beşchea, s-a clasat pe locul 5, cu 128,59 de puncte.

Proba masculină a fost câştigată de Joonsoo Kim din Statele Unite ale Americii, care a primit din partea juriului 216,13 puncte. Ocupantul locului doi a fost reprezentantul României, Anelin George Enache. De altfel, aceştia au fost singurii participanţi în proba masculină de seniori, după ce alţi sportivi din străinătate care îşi anunţaseră participarea au renunţat invocând diverse probleme medicale.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Martin Odegaard (Arsenal), accidentat, indisponibil până la jumătatea lunii noiembrie

Căpitanul echipei Arsenal Londra, Martin Odegaard, va lipsi până la mijlocul lunii noiembrie din cauza unei accidentări la...

Alexander Zverev, criticat de Boris Becker pentru ultimele sale prestaţii

Legenda tenisului german Boris Becker este îngrijorat de forma actuală a lui Alexander Zverev şi a criticat aspru...

Neymar trebuie să fie complet apt fizic pentru a fi convocat la naţionala Braziliei (Carlo Ancelotti)

Starul Neymar rămâne în planurile naţionalei de fotbal a Braziliei, dar atacantul trebuie să fie deplin pregătit din...

„Tenisul este un sport pentru bogaţi”, a spus Dominic Thiem

"Tenisul este un sport pentru bogaţi", a afirmat fostul jucător austriac Dominic Thiem, care denunţă costul financiar al...