Olimpice: Un ministru ucrainean acuza Rusia ca utilizează sportul pentru ‘propaganda’ sa

Data:

Rusia „nu respectă principiile olimpismului” şi utilizează sportul „în scop de propagandă”, aşa cum demonstrează intenţia sa de a organiza Jocurile Prieteniei în luna septembrie, o competiţie concurentă Jocurilor Olimpice, a acuzat ministrul ucrainean al Sportului, Matvei Bidnîi, citat de AFP.

Aceste Jocuri ale Prieteniei sunt considerate de occidentali drept un răspuns la excluderea Rusiei şi Belarus de la JO de la Paris, unde doar câţiva sportivi ai celor două ţări vor fi admişi, dar în condiţii stricte şi sub titlu individual, fără drapelul ţării lor şi fără imnul naţional.

Rusia şi Belarus au fost sancţionate ca urmare războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei în februarie 2022.

„Decizia rusă, la cel mai înalt nivel, de a finanţa aceste aşa-zise ‘Jocuri ale Prieteniei’ şi de a crea o ‘asociaţie internaţională a prieteniei’ pentru a le organiza, dovedeşte lumii întregi că ea nu respectă principiile olimpismului”, a adăugat ministrul ucrainean.

„Este doar o tentativă de a utiliza sportul pentru propaganda sa, de a ascunde războiul său agresiv în spatele unei faţade de relaţii publice sportive”, a mai spus ministrul Sportului din Ucraina.

„Nu există alternativă la Jocurile Olimpice, iar de aceea mai multe ţări, între care Brazilia, India şi China şi-au declinat participarea la aceste Jocuri, condamnate de CIO”, a conchis Bidnîi.

CIO a acuzat Rusia de „politizarea” sportului şi consideră organizarea acestor Jocuri alternative „o tentativă cinică” de a exploata sportivii „în scopuri de propagandă politică”.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luis Suarez (Inter Miami), suspendat trei meciuri şi din MLS

Atacantul uruguayan Luis Suarez a fost suspendat trei meciuri din Liga profesionistă de fotbal nord-americană (MLS), după ce...

Mircea Lucescu – Ciprioţii se vor dărui cu o intensitate care nu vreau să ne surprindă

Selecţionerul Mircea Lucescu a afirmat, luni, într-o conferinţă de presă, că se aşteaptă ca jucătorii naţionalei Ciprului să...

Manchester City şi Premier League au ajuns la un acord privind regulile de sponsorizare

Clubul englez de fotbal Manchester City a anunţat, luni, că a ajuns la un acord cu Premier League...

Erling Haaland s-a ales cu trei copci după o tăietură la faţă la naţionala Norvegiei

Atacantul Erling Haaland se simte bine după ce a avut nevoie de copci pentru o tăietură la faţă...