Olandezul Erik ten Hag, viitorul antrenor al echipei Manchester United

Data:

Olandezul Erik ten Hag va fi antrenorul echipei engleze de fotbal Manchester United începând din această vară, urmând să-l înlocuiască pe actualul manager interimar, germanul Ralf Rangnick, la finalul sezonului, a anunţat joi clubul din Premier League, citat de Reuters, potrivit Agerpres.

Erik ten Hag, în vârstă de 52 de ani, pregăteşte în prezent formaţia Ajax Amsterdam, actualul lider al campionatului Olandei. El a semnat un contract valabil până în 2025 cu gruparea de pe Old Trafford, cu o opţiune pentru un sezon suplimentar.

„Manchester United este încântat să anunţe numirea lui Erik ten Hag ca manager al primei echipe masculine, sub rezerva exigenţelor legate de viza de muncă, de la sfârşitul acestui sezon şi până în iunie 2025, cu opţiune de prelungire pentru încă un an”, precizează clubul Manchester United într-un comunicat.

„Este o mare onoare să fiu numit antrenor al lui Manchester United şi sunt foarte încântat de provocarea care urmează. Cunosc istoria acestui mare club şi pasiunea fanilor şi sunt absolut hotărât să dezvolt o echipă capabilă să ofere succesul pe care îl merită”, a afirmat Erik ten Hag, citat de site-ul oficial al clubului englez.

Conform presei britanice, Manchester United a acceptat să plătească compensaţii de aproximativ 2,5 milioane de lire sterline clubului Ajax Amsterdam, pentru a-i convinge pe oficialii acestei grupări să-i elibereze pe Erik ten Hag şi pe secundul acestuia, Mitchell van der Gaag.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Ayrton Senna va fi omagiat de Sebastian Vettel cu ocazia MP al regiunii Emilia Romagna

Fostul pilot de Formula 1 Sebastian Vettel a organizat mai multe activităţi pentru a-i aduce un omagiu regretatului...

Manchester City pierde un jucător important pentru ultimele două meciuri ale sezonului

Brazilianul Ederson, portarul lui Manchester City, va rata meciul final din Premier League, în care City poate fi...

Sevilla FC rămâne fără capitan la finalul sezonului

Internaţionalul spaniol Jesus Navas, căpitanul echipei Sevilla FC, se va despărţi de clubul andaluz la finalul acestui sezon,...

Bruno Fernandes și-ar dori să rămână la Manchester United

Căpitanul echipei de fotbal Manchester United, Bruno Fernandes, a afirmat că vrea să rămână la gruparea de pe...