Olanda – Ecuador 1-1, la Cupa Mondială

Data:

Selecţionatele Olandei şi Ecuadorului au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), pe Khalifa International Stadium din Ar-Rayyan, într-un meci din Grupa A a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, anunță Agerpres.

Echipa antrenată de Louis van Gaal a dezamăgit în acest meci, în care se poate considera mulţumită cu punctul obţinut. Cody Gakpo (6) a deschis scorul pentru Oranje, iar golgheterul Enner Valencia (49) a înscris golul sud-americanilor.

Batavii au început foarte bine meciul şi au deschis scorul după doar şase minute, prin Gakpo, cu un şut de la 18 metri, fără speranţe pentru Galindez, după o pasă inteligentă venită de la Klaassen.

Din acel moment, tripla vicecampioană mondială (1974, 1978, 2010) a jucat la conservarea rezultatului şi Ecuadorul a fost echipa pozitivă, care a presat în căutarea egalării, iar apoi chiar a victoriei.

Sud-americanii, mai rapizi şi mai determinaţi, au avut o primă oportunitate în min. 11, însă şutul lui Valencia din voleu a fost blocat de van Dijk. În min. 32, acelaşi neobosit Valencia a trecut de Dumfries şi a tras la colţul scurt din marginea careului, dar Noppert a respins în corner.

Ecuadorul a marcat în finalul primei reprize (45+4), prin Estupinan, cu un şut din careu, dar golul a fost anulat pentru ofsaid la Porozo, care se afla aproape de traiectoria mingii.

”La Tri” a egalat imediat după pauză (49), prin acelaşi omniprezent Valencia, care a reluat în plasă mingea respinsă de Noppert la şutul lui Estupinan.

În min. 59, echipa antrenată de Gustavo Alfaro a trecut pe lângă al doilea gol, însă şutul lui Valencia a fost blocat de van Dijk, iar apoi Plata a tras în bară.

Olanda a încercat să construiască, dar acţiunile ofensive s-au frânt repede, cu mult înainte de a ajunge la poarta lui Galindez. Mai mult, bravul portar Noppert a fost aproape de o gafă, pe final (90+1) când a degajat în Rodriguez.

Chiar dacă a avut o posesie mai bună (46%-36%, 18% in contest), Olanda a fost depăşită de Ecuador la capitolele şuturi la poartă (14-2) şi pe poartă (4-1).

Cele două echipe s-au mai întâlnit de două ori, de fiecare dată în meciuri amicale, 1-0 pentru Olanda în 2006 şi 1-1 în 2014.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Farul Constanţa – Sepsi OSK 1-4, în play-off-ul Superligii

Farul Constanţa a fost învinsă fără drept de apel de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, cu scorul de 4-1...

Tenis: Swiatek şi Sabalenka, în finala de la Madrid

Poloneza Iga Swiatek şi belarusa Arina Sabalenka, primele două jucătoare ale lumii, ca şi în 2023, se vor...

Mijlocaşul Phil Foden (Manchester City), cel mai bun jucător al anului în opinia Asociaţiei Jurnaliştilor de Fotbal

Mijlocaşul ofensiv Phil Foden, la masculin, şi atacantul Khadija 'Bunny' Shaw, la feminin, ambii de la Manchester City,...

JO 2024: Ruşii şi belaruşii, refuzaţi ca voluntari

Ruşii şi belaruşii au fost refuzaţi ca voluntari pentru Jocurile Olimpice de vară de la Paris, din motive...