Noi comisii, de siguranţă şi sănătate mentală, la Federația Internațională de Gimnastică

Data:

Federaţia Internaţională de Gimnastică (FIG) a creat noi comisii de lucru şi a adăugat noi funcţii pe lângă cele existente pentru a aborda probleme precum protejarea sportivilor de agresiune, sănătatea mentală a gimnastelor sau îmbătrânirea populaţiei, informează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Preşedintele FIG, japonezul Morinari Watanabe, a împărţit în nouă comisii funcţia responsabilă de face din sport „nu doar un divertisment, ci şi un factor de schimbare socială într-o societate mai bună”.

„S-a produs o schimbare majoră în importanţa valorilor şi trebuie să îmbrăţişăm această tendinţă în favoarea unei mai mari solidarităţi, egalităţi şi prietenii. În acest sens, atenţia nu trebuie îndreptată doar asupra sportivilor de elită, ci asupra tuturor, în special a celor vârstnici”, a afimat Watanabe.

Comisiile de lucru ale FIG vor fi: antidoping, medicală şi sănătate mentală; aparate; sportivi; educaţie; marketing, branding şi televiziune; parkour; egalitate de gen; sprijin pentru ţările în curs de dezvoltare; salvgardare.

În plus, vor exista grupuri de lucru specifice dedicate, printre altele, modului în care gimnastica poate îmbunătăţi sănătatea persoanelor în vârstă, precum şi reformarea sistemului electoral al federaţiei şi inovarea competiţiei.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...