Nicolae Stanciu – Pasul următor ar fi calificarea la Mondial, această generaţie e mai pregătită ca niciodată

Data:

Căpitanul echipei naţionale de fotbal a României, Nicolae Stanciu, a declarat, într-un interviu acordat FRF TV, că actuala generaţie e mai pregătită ca niciodată pentru preliminarii, el precizând că o calificare la Cupa Mondială din 2026 reprezintă pasul următor pentru componenţii primei reprezentative după participarea la EURO 2024.

„Pentru noi, pasul următor ar fi calificarea la Mondial. Toţi ne dorim şi cred că, acum, această echipă, această generaţie e mai pregătită ca niciodată pentru aceste preliminarii şi pentru a reuşi această calificare. Avem de toate, avem experienţă, avem entuziasm, avem o ţară întreagă care ne sprijină şi pe unul dintre cei mai experimentaţi antrenori din lume alături de noi. Învăţăm de la dânsul, progresăm şi cred că am arătat acest lucru. Acum aşteptăm luna martie ca să începem preliminariile”, a spus mijlocaşul.

„Suntem conştienţi de ceea ce putem să facem, avem încredere în noi, în grup. Vom lupta şi în preliminariile acestea aşa cum am făcut-o şi până acum pentru a putea să câştigăm grupa şi să mergem la Mondial. Vom rămâne la fel de simpli, de uniţi şi vom continua să muncim pentru a ne îmbunătăţi performanţele. E primordial să participă din nou la o Cupă Mondială pentru că echipa noastră naţională nu a mai ajuns din 1998 acolo. Le transmit fanilor că îmi doresc ca la anul în noiembrie să sărbătorim cum am făcut-o şi cu Elveţia, să sărbătorim o calificare aşteptată de toată lumea”, a adăugat căpitanul primei reprezentative.

Nicolae Stanciu susţine că 2024 este cel mai bun al carierei sale datorită rezultatelor înregistrate de echipa naţională a României la EURO 2024.

„Cred că a fost cel mai bun al meu şi aici nu mă refer la reuşitele individuale, pentru că în alţi ani am fost mult mai bine din acest punct de vedere. A fost cel mai bun datorită rezultatelor de la EURO şi tot ceea ce s-a întâmplat în Germania, emoţiile trăite acolo alături de românii noştri. Apoi parcursul din Liga Naţiunilor, am terminat cu 6 victorii, deci a fost anul perfect”, a precizat el.

Echipa naţională a României a fost repartizată în Grupa H, alături de Austria, Bosnia-Herţegovina, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2026. România nu s-a mai calificat la un turneu final al Cupei Mondiale din 1998.

Campania de calificare la CM 2026 va debuta în Europa în martie 2025 şi se va încheia în noiembrie 2025.

Câştigătoarele celor 12 grupe preliminare se vor califica direct la CM 2026. Pentru celelalte patru locuri disponibile pentru zona europeană se vor bate cele 12 formaţii clasate pe locul secund în grupe şi cele mai bine clasate câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor, ediţia 2024-25, care nu s-au calificat prin intermediul preliminariilor.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Jucătorul britanic Jack Draper, accidentat, ratează meciurile din United Cup şi Cupa Davis

Jucătorul de tenis Jack Draper a fost scos din echipă pentru confruntarea din United Cup şi din echipa...

Dispută cu privire la cine deţine în realitate clubul italian Genoa(Bloomerg)

Investitorul român Dan Şucu şi-a îndeplinit visul de a deţine o celebră echipă de fotbal din Italia, transmite...

FRF şi Autoritatea de Supraveghere Financiară au lansat un manual de educaţie financiară dedicat fotbaliştilor

Federaţia Română de Fotbal şi Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) au lansat, joi, un manual de educaţie financiară...

Simona Halep a primit un wild card pentru turneul de la Auckland (WTA)

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a primit un wild card pentru turneul WTA 250 de la Auckland...