Manchester City, victorie categorică în derby-ul cu Manchester United (3-0), în Premier League

Data:

Manchester City s-a impus clar, cu scorul de 3-0, în faţa rivalei Manchester United, duminică pe Etihad Stadium, într-un meci contând pentru etapa a patra a campionatului de fotbal al Angliei, în care portarul italian Gianluigi Donnarumma şi-a făcut debutul în echipa antrenată de Pep Guardiola.

„Cetăţenii” au avut o evoluţie solidă în faţa propriului public, reuşind să obţină victoria graţie golului marcat în prima repriză de Phil Foden (18) şi dublei norvegianului Erling Haaland, din partea secundă a jocului (53, 68). Haaland a ajuns astfel la cinci goluri înscrise în primele patru etape din Premier League.

Donnarumma, recrutat de City în urmă cu două săptămâni, de la Paris Saint-Germain, a dat dovadă de autoritate între buturi, reuşind câteva intevenţii foarte bune, inclusiv un plonjon spectaculos prin care a reuşit să respingă o minge care se îndrepta spre gol, după un voleu al lui Bryan Mbeumo (61).

În urma acestui succes, Manchester City a acumulat şase puncte şi a urcat pe locul 8 în clasament, în timp ce Manchester United a coborât pe poziţia a 14-a, cu patru puncte.

Tot duminică, FC Liverpool, campioana en titre a Angliei, s-a impus in extremis pe terenul echipei Burnley, printr-un gol marcat din penalty de egipteanul Mohamed Salah în timpul adiţional (90+5).

„Cormoranii” au obţinut astfel a patra victorie consecutivă de la debutul sezonului şi domină clasamentul din Premier League, cu maximum de puncte (12).

Rezultate:
Sâmbătă
Arsenal Londra – Nottingham Forest 3-0
Au marcat: Zubimendi (32, 79), Gyokeres (46).

Bournemouth – Brighton 2-1
Au marcat: Alex Scott (18), Semenyo (61 – penalty), respectiv Mitoma (48).

Newcastle United – Wolverhampton 1-0
A marcat: Woltemade (29).

Crystal Palace – Sunderland 0-0

Everton – Aston Villa 0-0

Fulham – Leeds United 1-0
A marcat: Gabriel Gudmundsson (90+4 – autogol).

West Ham United – Tottenham Hotspur 0-3
Au marcat: Pape Sarr (47), Bergvall (57), van de Ven (64).
Fundaşul român Radu Drăguşin nu a făcut parte din lotul lui Tottenham.

Brentford – Chelsea 2-2
Au marcat: Schade (35), Fabio Carvalho (90+3), respectiv Cole Palmer (61), Moises Caicedo (85).

Duminică
Burnley – FC Liverpool 0-1
A marcat: Mohamed Salah (90+5 – penalty).

Manchester City – Manchester United 3-0
Au marcat: Foden (18), Haaland (53, 68).

Clasament:
1. FC Liverpool 12 puncte
2. Arsenal Londra 9
3. Tottenham Hotspur 9
4. Bournemouth 9
5. Chelsea Londra 8
6. Everton 7
7. Sunderland 7
8. Manchester City 6
…
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Anglia a lăsat în urmă dezamăgirea de la Cupa Mondială şi a mers mai departe (Thomas Tuchel)

Anglia a trecut peste dezamăgirea din semifinalele Cupei Mondiale din America de Nord şi a făcut un pas...

Edward Iordănescu – Ieşirea de pe scenă a lui Ronaldo e tristă, pentru Messi finalul e aproape perfect

Fostul selecţioner al echipei naţionale a României, Edward Iordănescu, susţine, într-o postare pe un site de socializare, că...

MotoGP introduce o sesiune de calificări separată pentru cursele de sprint

Weekendurile de MotoGP se vor schimba începând cu sezonul viitor, odată cu introducerea unei sesiuni de calificări separate...

Antrenorul Mikel Arteta şi-a prelungit contractul cu Arsenal

Antrenorul echipei de fotbal Arsenal Londra, Mikel Arteta, care în sezonul trecut a condus clubul spre primul său...