Borussia Dortmund şi Bayern, pe primele locuri în Europa în ceea ce priveşte media de spectatori la meciurile de campionat

Data:

Două cluburi din Bundesliga germană de fotbal, Borussia Dortmund şi Bayern Munchen, sunt pe primele locuri în Europa în ceea ce priveşte media de spectatori la meciurile din prima divizie, potrivit unui raport UEFA publicat luni, informează DPA.

Manchester United şi Real Madrid sunt în frunte în ceea ce priveşte numărul total de spectatori la meciurile lor din sezonul 2024-2025, conform raportului.

Dortmund şi Bayern nu au avut niciun loc liber la toate meciurile lor, capacitatea de 100% însemnând o medie de 81.321, respectiv 75.000 de spectatori.

La meciurile lui Real au fost ocupate 85% din locuri, cu o medie de 73.345, iar United a avut o medie 73.342 de locuri ocupate pe parcursul tuturor meciurilor din Premier League, cu o capacitate de 97%.

O echipă din divizia a doua a campionatului Germaniei, Schalke, este pe locul 10 în clasament, cu o medie de 61.655 de spectatori şi o capacitate de 99%.

Legat de numărul total de spectatori din toate competiţiile, Manchester United este pe primul loc, cu 2.200.286 de spectatori veniţi pe Old Trafford, Real Madrid atrăgând 2.053.673 de spectatori pe Bernabeu. San Siro a văzut 1.996.917 fani la meciurile de acasă ale lui Inter Milano, pe locurile următoare fiind Dortmund (1.951.696) şi Bayern (1.875.001).

Echipele din Bundesliga au cu două meciuri pe teren propriu mai puţin decât cele din Anglia, Spania şi Italia, existând de asemenea un alt format pentru meciurile de cupă.

La meciurile din Bundesliga, gradul de ocupare a stadioanelor a fost de 96% pe parcursul sezonului, iar 254 de cluburi europene au atins o capacitate de cel puţin 50%.

Premier League din Anglia este pe primul loc la media de spectatori, cu 40.389 de spectatori pe meci.

UEFA a anunţat că un număr record de 233 de milioane de fani au asistat la meciuri, aproape jumătate dintre aceştia, 113 milioane, fiind înregistraţi la meciurile din campionatul masculin intern. Meciurile din campionatele feminine au atras 4 milioane de fani.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Real Madrid a lansat procesul electoral; candidaţii au zece zile pentru a se înscrie

Clubul Real Madrid a lansat oficial procesul electoral joi, la două zile după ce preşedintele său, Florentino Perez,...

Jannik Sinner a ajuns la a 32-a victorie consecutivă în turneele ATP Masters 1.000, nou record

Tenismanul italian Jannik Sinner, liderul mondial, s-a calificat în semifinalele turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, dotat...

Arsenal şi-a invitat la finala Ligii Campionilor angajaţii, care vor trebui să plătească 1.000 de euro

Clubul de fotbal Arsenal Londra şi-a invitat la finala Ligii Campionilor angajaţii, care vor trebui însă să plătească...

Arne Slot crede că va fi antrenorul lui Liverpool şi în sezonul viitor

"Am toate motivele să cred că voi fi antrenorul lui Liverpool în sezonul viitor", a declarat Arne Slot,...