Mircea Rednic, numit antrenor principal la Standard Liege

Data:

Clubul belgian de fotbal Standard Liege a ajuns la un acord cu tehnicianul român Mircea Rednic pentru numirea sa în funcţia de antrenor principal, a anunţat clubul, luni, pe site-ul său oficial.

Rednic (63 ani) a fost jucător la Standard între 1991 şi 1996, cucerind o Cupă a Belgiei (1993) şi încheind de două ori pe locul al doilea în campionat (1993 şi 1995). Fostul internaţional român a antrenat-o pe Standard în sezonul 2012-2013, reuşind calificarea în cupele europene după 7-0 cu KAA Gent în returul unui baraj.

”Sunt foarte onorat să revin acasă. Ultima oară am preluat echipa într-un moment delicat şi am reuşit să ne calificăm în Europa, dezvoltând un lot care a fost protagonist în sezonul următor. Am experienţa şi ambiţia de a lucra cu Marc (Wilmots) pentru binele echipei, al clubului şi al suporterilor, care au un loc important în inima mea”, a declarat Rednic.

La rândul său, directorul sportiv Marc Wilmots a declarat cu acest prilej: ”Mircea Rednic este un antrenor cu multă energie, putere şi experienţă, revine la Standard Liege ca acasă, dar este şi un antrenor care se identifică în întregime cu actualul proiect al clubului. Ştiu că vom fi pe aceeaşi lungime de undă şi că vom lucra strâns pentru a readuce pasiunea şi a reconecta la ADN-ul lui Standard Liege”.

Născut la Hunedoara, pe 9 aprilie 1962, Rednic şi-a început cariera de jucător în 1979 la echipa locală Corvinul Hunedoara (96 de meciuri) înainte de a pleca la Dinamo (212 meciuri) în 1983. El a mai jucat la Bursaspor (1990-1991), Sint-Truiden VV (1996) şi şi-a încheiat cariera la Rapid (89 de meciuri), având şi 83 de selecţii la naţională.

Palmaresul său de jucător numără două titluri de campion cu Dinamo (1984, 1990), trei Cupe ale României (1984, 1986, 1990) cu Dinamo şi una cu Rapid (1998).

Mircea Rednic şi-a început cariera de antrenor în 2000, la Rapid, între performanţele obţinute numărându-se un titlu de campion în 2003 cu Rapid, unul cu Dinamo, în 2007, Cupa României în 2002 cu Rapid, două Supercupe ale României cu Rapid (2002, 2003), Cupa Azerbaidjanului şi locul al doilea în campionat în 2011 cu Hazar Lankaran, finalist al Cupei României în 2016 cu Dinamo.

În perioada 2023-2025 a fost antrenorul echipei UTA Arad. Rednic nu mai activase în străinătate din 2018.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Marele Premiu al Azerbaidjanului – Lando Norris a dominat prima sesiune de antrenamente cronometrate

Pilotul britanic Lando Norris (McLaren) a stabilit cel mai bun timp al primei sesiuni de antrenamente libere cronometrate...

Mirel Rădoi (Universitatea Craiova) – Faptul că suntem pe primul loc e o motivaţie în plus pentru adversari

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută înaintea partidei...

Jaqueline Cristian, învinsă în sferturile probei de dublu la Seul (WTA)

Perechea româno-taiwaneză Jaqueline Cristian/Su-Wei Hsieh a fost învinsă de cehoaicele Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova cu 6-4, 7-6 (7/3), vineri,...

Liverpool are unele vulnerabilităţi, a spus David Moyes, antrenorul lui Everton

Antrenorul echipei engleze de fotbal Everton, David Moyes, a declarat că meciurile împotriva lui Liverpool au fost întotdeauna...