Donald Trump ‘poate ajuta la schimbarea lumii’, afirmă Cristiano Ronaldo

Data:

Starul portughez al fotbalului Cristiano Ronaldo a afirmat că preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, „este unul dintre oamenii care pot ajuta la schimbarea lumii”, în cursul unui interviu acordat prezentatorului britanic Piers Morgan, informează EFE.

Fotbalistul şi jurnalistul au prezentat marţi, pe canalele lor de YouTube, prima parte a acestui interviu, adăugând o avanpremieră a ceea ce poate fi văzut în partea a doua, a cărei dată de lansare nu a fost deocamdată confirmată.

Morgan l-a întrebat pe Ronaldo despre mesajul pe care l-a transmis atunci când a semnat un tricou pentru Trump, un cadou din partea preşedintelui Consiliului European, portughezul Antonio Costa, în iunie anul trecut, pe care a scris: „Pentru preşedintele Donald Trump. Jucând pentru pace”.

Iar fostul jucător al echipelor Manchester United şi Real Madrid a răspuns: „Este unul dintre oamenii care pot ajuta la schimbarea lumii”.

Conform scurtei avanpremiere, în partea a doua, Ronaldo va rememora trecutul său şi va vorbi despre moartea coechipierului său de la naţionala Portugaliei, Diogo Jota, care şi-a pierdut viaţa în această vară, într-un accident rutier, împreună cu fratele său, pe o şosea din Spania.

Actualul jucător al echipei saudite Al-Nassr va reflecta totodată asupra viitoarei Cupe Mondiale, care va avea loc anul viitor în SUA, Mexic şi Canada, precum şi a ceea ce va însemna aceasta pentru cariera sa.

În prima parte a interviului, Cristiano Ronaldo a mărturisit că retragerea sa din fotbal se va produce „în curând” şi că va fi „dificilă” pentru el. De asemenea, el s-a referit la perioada petrecută la Manchester United şi a oferit câteva detalii despre recenta sa logodnă cu modelul hispano-argentinian Georgina Rodríguez, partenera sa de aproape un deceniu.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

[P]Cum pariezi pe naționala României la meciurile oficiale

Meciurile oficiale ale naționalei României, fie că vorbim de preliminarii, Nations League sau turnee finale, atrag mereu atenția...

Fotbal – CM 2026: Salah, incert pentru a debuta în meciul cu Australia

Atacantul şi căpitanul echipei Egiptului, Mohamed Salah, care a părăsit terenul din cauza unei accidentări în timpul ultimului...

Fotbal – CM 2026: Elveţia a meritat calificarea în optimi, consideră selecţionerul Murat Yakin

Elveţia a reuşit o victorie superb orchestrată în faţa Algeriei (scor 2-0), joi la Vancouver, pentru a se...

Fotbal – CM 2026: Ronaldo vede Spania ca pe o candidată la câştigarea titlului mondial

Cristiano Ronaldo consideră că selecţionata Spaniei este o "candidată la câştigarea Cupei Mondiale" şi a anticipat un meci...