Kevin De Bruyne a anunţat că a început recuperarea după operaţia la coapsa dreaptă

Data:

Kevin De Bruyne a confirmat luni pe reţelele de socializare că a început recuperarea după operaţia la bicepsul femural al coapsei drepte, fotbalistul belgian fiind aşteptat să revină pe teren în februarie sau martie 2025, informează site-ul radioteleviziunii RTBF.

„După cum ştiţi, voi sta pe tuşă o perioadă. Vestea bună este că operaţia a decurs perfect. Drumul meu de întoarcere a început deja”, a scris De Bruyne.

De Bruyne a fost supus unei intervenţii chirurgicale miercurea trecută la Anvers, în urma unei accidentări la bicepsul femural al coapsei drepte. Mijlocaşul s-a accidentat în timp ce deschidea scorul, din penalty, în minutul 33 al victoriei lui Napoli cu 3-1 împotriva lui Inter Milano, echipa antrenată de Cristian Chivu, în etapa a 8-a a campionatului Italiei, pe 25 octombrie.

Napoli nu a specificat durata absenţei belgianului, dar unul dintre oficialii săi, directorul general Gabriele Oriali, confirmase cu o zi înainte de operaţie că acesta va lipsi timp de trei până la patru luni.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Real Madrid a lansat procesul electoral; candidaţii au zece zile pentru a se înscrie

Clubul Real Madrid a lansat oficial procesul electoral joi, la două zile după ce preşedintele său, Florentino Perez,...

Jannik Sinner a ajuns la a 32-a victorie consecutivă în turneele ATP Masters 1.000, nou record

Tenismanul italian Jannik Sinner, liderul mondial, s-a calificat în semifinalele turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, dotat...

Arsenal şi-a invitat la finala Ligii Campionilor angajaţii, care vor trebui să plătească 1.000 de euro

Clubul de fotbal Arsenal Londra şi-a invitat la finala Ligii Campionilor angajaţii, care vor trebui însă să plătească...

Arne Slot crede că va fi antrenorul lui Liverpool şi în sezonul viitor

"Am toate motivele să cred că voi fi antrenorul lui Liverpool în sezonul viitor", a declarat Arne Slot,...