Mihai Stoichiţă – Bosnia e precum Kosovo, are jucători la echipe mari, dar am trecut de ei

Data:

Directorul tehnic al Federaţiei Române de Fotbal, Mihai Stoichiţă, a afirmat, marţi, la Gala Sportului Românesc 2024, că prima adversară a naţionalei României în preliminariile Cupei Mondiale 2026, Bosnia-Herţegovina, se aseamănă cu selecţionata Kosovo, care are în componenţă jucători legitimaţi la echipe puternice, dar cu toate astea „tricolorii” au învins-o.

„Va fi un stadion arhiplin cu Bosnia, pentru că performanţele atrag. Dacă ai performanţă, lumea se interesează de tine. Eu cred că suntem favoriţi cu Bosnia, chiar dacă atunci când citesc lista aia de jucători şi vezi că vin din diferite campionate, începi să îţi pui probleme. Eu cred că nu trebuie să fie chiar aşa, cred că este la fel ca şi în cazul celor din Kosovo. Pentru că şi ei au jucători la echipe puternice şi am reuşit să trecem de ei”, a afirmat Stoichiţă.

Oficialul FRF a precizat că Louis Munteanu, care nu a fost convocat de Mircea Lucescu la naţională, nu reprezintă un caz şi că atacantul echipei CFR Cluj este devotat selecţionatei U21.

„Am vorbit cu Louis Munteanu şi dacă vedeţi cât de devotat era cauzei la naţionala de tineret, aţi fi văzut ce caracter are. Lucescu este mult mai experimentat decât mine şi cred că va gestiona situaţia mult mai bine decât mine, dar eu cred că nu va fi nevoie”, a mai spus Stoichiţă.

Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte Bosnia-Herţegovina, pe Arena Naţională din Capitală (21 martie, de la ora 21:45) şi San Marino, pe San Marino Stadium din Serravalle (24 martie, de la ora 21:45) în primele sale meciuri din campania de calificare la CM 2026.

Naţionala României face parte din Grupa H, alături de Austria, Bosnia-Herţegovina, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2026.

România nu s-a mai calificat la un turneu final al Cupei Mondiale din 1998. Ultima ediţie, găzduită de Qatar, în 2022, a fost câştigată de Argentina.

Campania de calificare la CM 2026 va debuta în Europa în martie 2025 şi se va încheia în noiembrie 2025.

Câştigătoarele celor 12 grupe preliminare se vor califica direct la CM 2026. Pentru celelalte patru locuri disponibile pentru zona europeană se vor bate cele 12 formaţii clasate pe locul secund în grupe şi cele mai bine clasate câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor, ediţia 2024-25, care nu s-au calificat prin intermediul preliminariilor.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Mircea Rednic a fost „performant” în primul său mandat la Standard Liege, a spus Romelu Lukaku

Antrenorul Mircea Rednic a fost "performant" în primul său mandat la Standard Liege, a declarat, pentru radioteleviziunea RTBF,...

Jaqueline Cristian a pierdut în primul tur la Eastbourne (WTA)

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă de slovaca Rebecca Sramkova, cu 6-3, 6-2, marţi, în...

Visma va conta pe Vingegaard şi Van Aert în Turul Franţei

Danezul Jonas Vingegaard, câştigător în 2022 şi 2023, şi belgianul Wout Van Aert conduc lista celor opt ciclişti...

Rapid anunţă că începând cu sezonul 2025-2026 denumirea sa oficială este ‘Fotbal Club Rapid’

Clubul FC Rapid a anunţat, marţi, că începând cu sezonul 2025-2026 denumirea sa oficială este "Fotbal Club Rapid",...