Lamine Yamal asigură că FC Barcelona eset favorită la câştigarea Ligii Campionilor

Data:

Atacantul Lamine Yamal a asigurat că, după eliminarea echipei FC Liverpool în optimile de finală ale Ligii Campionilor, de către formaţia franceză Paris Saint-Germain, FC Barcelona a devenit favorită la câştigarea celei mai importante competiţii europene intercluburi, informează EFE.

„Când s-a încheiat faza grupelor, am spus deja că Liverpool era favorită pentru că ei erau primii, iar acum că au căzut, suntem noi”, a declarat internaţionalul spaniol într-un interviu acordat ziarului catalan Sport.

Yamal, care se pregăteşte alături de naţionala Spaniei pentru dubla cu Olanda din Liga Naţiunilor, a spus că FC Barcelona este „diferită” faţă de cea de anul trecut, când a fost eliminată în sferturile Champions League de Paris Saint-Germain.

„Suntem o familie”, a subliniat atacantul catalan, adăugând că echipa blaugrana, care luptă pe trei fronturi – La Liga, Cupa Spaniei şi Champions League – nu se teme de niciun adversar, nici măcar „eterna rivală” Real Madrid.

„Meciurile cu Real Madrid sunt foarte frumoase şi suntem echipa care le face cel mai mult rău, şi invers”, a precizat el.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

PSG nu are nicio îndoială în privinţa nivelului său, a declarat Luis Enrique

Antrenorul lui Paris Saint-Germain, Luis Enrique, a dat asigurări marţi că echipa nu are "nicio îndoială" cu privire...

FC Barcelona a refuzat o ofertă uriaşă a lui PSG pentru Yamal, a confirmat preşedintele Laporta

FC Barcelona a refuzat o ofertă uriaşă a lui Paris Saint-Germain pentru fotbalistul Lamine Yamal, a confirmat preşedintele...

Mirel Rădoi – Venirea la FCSB e o provocare; calificarea în Conference League ar fi precum câştigarea unui trofeu

Tehnicianul Mirel Rădoi a declarat, marţi, în prima sa conferinţă de presă de la instalarea în funcţia de...

Mauricio Pochettino va asista la meciul dintre Tottenham şi Atletico Madrid, din Liga Campionilor

Mauricio Pochettino, fostul antrenor al echipei Tottenham Hotspur, va fi prezent la meciul pe care londonezii îl vor...