Mihai Stoica: „CFR Cluj este de departe favorită la câştigarea titlului în noul sezon”

Data:

Managerul clubului de fotbal FCSB, Mihai Stoica, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că formaţia CFR Cluj, câştigătoarea ultimelor cinci campionate, este „de departe” favorită în lupta pentru titlu în următorul sezon al SuperLigii, potrivit Agerpres.

„CFR este de departe favorită la câştigarea titlului. Are şanse precum PSG în Franţa. În acest moment pe noi ne interesează să ajungem în grupele Conference League. Anul trecut aveam un traseu foarte accesibil, acum însă în play-off putem întâlni şi ‘balauri’… dar până la urmă şi ‘balaurii’ pot fi ‘ucişi'”, a precizat oficialul grupării FCSB.

El a menţionat că regretă retrogradarea rivalei Dinamo, dar se bucură că formaţia sa va avea derby-uri cu Rapid.

„Mi-aş fi dorit din toată inima derby-uri cu Dinamo la fel ca anul trecut. Acum, sigur că fotbalul românesc e mai sărac, dar bine că e Rapid în Liga I şi are un stadion nou pe care are şi dreptul să-l folosească. Pentru că nu e mare lucru să ai stadion nou. E mare lucru să ai stadion nou şi să fii lăsat să joci pe el. Abia aştept meciul din Giuleşti. Personal, nu aş zice că mi-e foarte dor de atmosfera din Giuleşti. Întorcându-ne la Dinamo, sper să revină cât mai repede, dar cred că ar trebui să ia exemplul Rapidului. Decât să se chinuie cu jucători second-hand în Liga a II-a, mai bine o ia de la zero (n.r. – faliment şi Liga a IV-a) ca Rapid. Pentru că, uite, Rapid a revenit şi e o echipă frumoasă şi sănătoasă”, a explicat acesta.

Mihai Stoica este convins că implementarea arbitrajului video (VAR) din următorul sezon nu va elimina scandalurile din fotbalul românesc: „Nu s-au terminat scandalurile acum cu VAR, în niciun caz. E atât de complicat VAR-ul… e greu pentru arbitrii din camera VAR, dar măcar scăpăm de greşelile foarte mari. Vor ieşi controverse pentru că suntem o ţară a controverselor”.

FCSB va mai face achiziţii doar în cazul în care vor pleca jucători. „Nu ştiu dacă vor mai fi plecări pentru că, spre deosebire de alţi ani, perioada de transferuri durează până în 4-5 septembrie. Pentru că, de exemplu, dacă cineva îi plăteşte clauza de reziliere lui Florin Tănase va trebui să găsim un jucător care să-l înlocuiască”, a spus Stoica.

Acesta a dezvăluit că FCSB a făcut cereri pentru a putea juca pe noile stadioane Steaua şi Arcul de Triumf: „Noi demersuri am făcut pentru a juca pe Ghencea şi Arcul de Triumf. În momentul în care vor exista norme de aplicare, vom ajunge să jucăm şi acolo, probabil”.

În cadrul conferinţei de presă, FCSB a anunţat încheierea unui parteneriat cu Betano, companie care devine noul sponsor principal al echipei.

De asemenea, echipamentul care va fi folosit în sezonul 2022-2023 a fost prezentat în cadrul conferinţei de presă de jucătorii Florin Tănase, Florinel Coman, Darius Olaru şi Ştefan Târnovanu. În premieră, pe echipamentul de joc apare şi sigla galeriei FCSB. Conform managerului Mihai Stoica, echipa va evolua în roşu complet meciurile de pe teren propriu din SuperLiga, în albastru partidele de acasă din cupele europene şi Cupa României, iar în negru în deplasare.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Sabalenka, a doua favorită, în turul trei la Madrid (WTA)

Jucătoarea belarusă de tenis Arina Sabalenka (2 WTA, favorită nr. 2) s-a calificat vineri în runda a treia...

Pedro Rocha, desemnat în funcţia de preşedinte al Federaţiei spaniole

Pedro Rocha, inculpat în afacerea de corupţie care afectează Federaţia spaniolă de fotbal (RFEF), a fost numit, vineri,...

Elias Charalambous (FCSB) – Avem o mare motivaţie să câştigăm acest titlu de campioni

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă că jucătorii săi sunt foarte motivaţi...

România a ajuns la 80 de sportivi calificaţi la JO 2024, după ce Ebru Bolat şi-a asigurat biletul pentru Paris

Delegaţia României pentru Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie-11 august) a ajuns la 80 de sportivi, a...