Marius Şumudică (Rapid) – Plecăm cu şansa a doua în semifinala cu Hermannstadt

Data:

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Marius Şumudică, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa are şansa a doua în meciul din semifinalele Cupei României cu FC Hermannstadt, deoarece adversarii au câştigat ultima partidă directă, acum beneficiază de avantajul terenului propriu şi joacă de mai mult timp împreună.

„Este o partidă eliminatorie care nu îţi dă şansa unui joc retur. Jucăm pe terenul adversarei şi nu avem amintiri plăcute de aici, pentru că ultimul meci la Sibiu l-am pierdut (n.r. – 0-1, în sezonul regulat al Superligii). Dar mâine, în 90, 120 de minute sau după loviturile de departajare, trebuie să ne calificăm. Ăsta este scopul pentru care am venit la Sibiu. Ştim că ne aşteaptă un meci foarte greu. Din punctul meu de vedere, plecăm cu şansa a doua în această semifinală. Hermannstadt are prima şansă, iar argumentele sunt că ne-au bătut aici ultima oară, joacă de mult timp împreună, au acelaşi antrenor de 3-4 ani, meciul e la ei acasă… şi atunci se îndreaptă un pic balanţa spre ei. Dar noi suntem pregătiţi, am venit să luptăm. Suntem la un pas de finală, vom vedea la sfârşit cine se va bucura”, a afirmat Şumudică.

„Eu nu am niciun fel de presiune. Sigur că e obiectivul nostru şi s-a pus mereu accent pe câştigarea unui trofeu. Noi venim şi după un joc nereuşit acasă cu ‘U’ Cluj în care am pierdut (0-2). Am încercat să îi scot pe jucători din starea în care se aflau, iar mâine sper să arătăm o altă faţă, să dăm dovadă de bărbăţie, să arătăm dorinţă de victorie, pentru că o victorie mâine te pune cu o mână pe toarta trofeului. Astea sunt meciuri care se joacă cu sufletul, nu mai depinde de nimic. Eu voi face tot ce ţine de mine să ne calificăm, să îi fac pe suporteri să se întoarcă fericiţi acasă. Dacă voi putea, bine, dacă nu, asta este”, a adăugat el.

Antrenorul a menţionat că este în continuare supărat după ultimul meci, cel cu Universitatea Cluj, pierdut cu 0-2, pe teren propriu, în Superligă.

„Pentru mine n-au existat Sărbători … eu m-am închis într-o cameră în mansardă spre ruşinea mea. Cer scuze cu ocazia asta familiei mele, părinţilor şi celorlalţi. Dar pentru mine n-au existat Sărbători după meciul cu ‘U’ Cluj. Fiecare trăieşte cum poate, eu probabil m-am dedicat acestui sport, acestui club şi probabil sunt cel mai mare idiot că sunt singurul care sufăr. Eu de cinci zile am telefonul închis şi nici nu vreau să-l mai deschid. Nu ştiu, probabil încă nu sunt pregătit să gestionez eşecurile. Iar pentru un antrenor e o calitate să ştie să gestioneze eşecul. Dar eu nu sunt pregătit pentru asta. Eşecul cu ”U Cluj a durut enorm şi ar trebui să îi doară la fel pe toţi cei implicaţi. Dar am văzut că unii au trecut uşor peste acest eşec”, a explicat Marius Şumudică.

Echipa de fotbal FC Rapid întâlneşte formaţia FC Hermannstadt, miercuri, de la ora 19:30, pe Stadionul Municipal din Sibiu, într-o partidă din semifinalele Cupei României.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...