Laszlo Balint speră ca Universitatea să tranşeze calificarea încă din meciul tur cu Vllaznia

Data:

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laszlo Balint, a declarat, miercuri seara, într-o conferinţă de presă, că speră ca formaţia sa să tranşeze calificarea în faza următoare a Europa Conference League încă din meciul tur al dublei cu KF Vllaznia Shkoder din turul doi preliminar, potrivit Agerpres.

„Urmează un meci foarte important pentru club şi pentru grupul nostru. E diferit faţă de cele din campionat, pentru că acestea sunt meciuri eliminatorii. E o dublă manşă, e adevărat, dar în cupele europene nu ai voie să faci prea mulţi paşi greşiţi. Am pregătit meciul pentru a tranşa calificarea de aici, încercăm să câştigăm această partidă. Ştim ce ne aşteaptă, suntem bine informaţi despre adversari şi atmosfera de aici, dar noi trebuie să compensăm avantajele adversarilor prin atitudine şi motivaţie. Sperăm să îi folosim şi pe jucătorii care au avut probleme medicale în ultimele zile, mai puţin Vlădoiu care se ştie că e indisponibil de mai mult timp”, a afirmat tehnicianul în conferinţa de presă susţinută la Shkoder.

„Suntem pregătiţi din toate punctele de vedere, chiar dacă e început de sezon şi lucrurile nu funcţionează cum mi-aş dori eu. Dar cred că grupul a înţeles că atitudinea, motivaţia şi determinarea trebuie să fie la un nivel foarte bun mâine seară pentru a avea o evoluţie bună şi un rezultat pe măsură. Experienţa clubului nostru cu o echipă tot din Albania nu a fost tocmai plăcută. E o amintire tristă, dar nu vreau să ne raportăm la trecut. Tot ce a fost în trecut trebuie trecut la capitolul experienţe şi sper la capitolul lecţii învăţate. Dar eu cred că avem jucători care pot face diferenţa, au calitate bună”, a adăugat el.

Balint a menţionat că Vllaznia Shkoder este o echipă organizată şi agresivă.

„Teamă niciodată nu îmi e. Eu m-am apucat de această meserie pentru că sunt foarte pasionat. Dar într-adevăr preocupări sunt. Adversarul e foarte bine organizat, agresiv, care trăieşte din forţa grupului. Rezultatele lor vin în urma unei prestaţii colective solide. De asta am spus că e important cum ne vom prezenta şi noi la nivel de grup mâine”, a explicat el.

În aceeaşi conferinţă de presă, jucătorul Paul Papp a menţionat de asemenea că îşi doreşte o victorie în partida de joi seara.

„Ne aşteaptă un meci foarte greu, cu un adversar dificil şi arţăgos. E o echipă bună a campionatului Albaniei, sperăm să facem un meci cât mai bun şi să ne întoarcem cu un rezultat cât mai bun. Fiecare meci îl pregătim la victorie, aşa că ar fi extraordinar să plecăm cu o victorie de aici. Ce s-a întâmplat în trecut, rămâne în trecut… nu trebuie să ne mai gândim la acele jocuri. Trăim în prezent şi încercăm să facem un rezultat bun. Cu siguranţă acele meciuri ne-au pus în gardă, cred că ne-am învăţat lecţia. Acum sperăm să fie totul OK mâine. Cred că ne-am făcut destul de bine temele. Ştim unde am greşit şi la meciul cu Sepsi, sperăm să nu repetăm aceleaşi greşeli mâine. Va fi o atmosferă ostilă, dar nouă ne place presiunea, pe noi ne motivează”, a spus Papp.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Bayern Munchen le-a oferit contracte profesioniste tinerilor Zvonarek, Aseko Nkili şi Aznou

Clubul german de fotbal Bayern Munchen le-a oferit contracte profesioniste unor jucători de la academia proprie, Lovro Zvonarek,...

NHL – Boston Bruins învinge în Florida şi evită eliminarea din play-off

Echipa Boston Bruins a evitat eliminarea în turul al doilea al play-off-ului Ligii profesioniste nord-americane de hochei pe...

Aplicaţia pentru obţinerea şi revânzarea biletelor la JO 2024 a fost deschisă oficial

Platforma pentru obţinerea de bilete pentru Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, dar şi pentru revânzarea lor...

F1: Pilotul Alexander Albon şi-a prelungit contractul cu echipa Williams

Pilotul thailandez Alexander Albon şi-a prelungit "pe mai mulţi ani" contractul cu echipa de Formula 1 Williams, pentru...