Judoka Adrian Merge, fost campion naţional, a murit la 35 de ani

Data:

Doliu în lumea sportului! Adrian Merge, fost campion la judo, a murit la 35 de ani. Anunțul a fost făcut de clubul CSM Oradea, acolo unde Adrian Merge a activat în decursul carierei sale, scrie romaniatv.net.

Adrian Merge a murit în noaptea de joi spre vineri din cauza unei boli cumplite, au spus surse din anturajul fostului sportiv.

„Din câte ştiu eu a suferit de o boală numită scleroză laterală, o boală degenerativă şi nu a mai putut fi tratat. A descoperit-o în urmă cu aproximativ 3-5 ani, atunci când a şi abandonat activitatea de sportiv de performanţă. A făcut tot felul de tratamente şi în Italia şi Serbia, dar nu a mai putut fi salvat”, a declarat antrenorul Emil Morar, vicepreşedinte al Federaţiei Române de Judo, pentru ebihoreanul.

Adrian Merge a fost multiplu campion naţional, la toate categoriile de vârstă, copii, cadeţi, juniori şi seniori.

În anul 2011 el a participat la Campionatele Mondiale de judo, la categoria 73 kg, dar cel mai important rezultat pe plan internaţional l-a obţinut la Rotterdam în anul 2004, medalie de bronz la Campionatul European de cadeţi.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Handbal masculin: CSM Constanţa şi-a asigurat medaliile de argint

CSM Constanţa şi-a asigurat medaliile de argint în Liga Naţională de handbal masculin, după ce a învins-o pe...

Canotaj: Bronz pentru România la Europene, în proba de 8+1 masculin

Echipajul de 8+1 masculin al României a cucerit medaliile de bronz, sâmbătă, la Campionatele Europene de canotaj de...

Tenis: Tsitsipas, out din primul tur la Madrid

Jucătorul grec de tenis Stefanos Tsitsipas, nr.7 mondial, câştigător al titlului la Monte Carlo şi finalist la Barcelona,...

Tenis: Jannik Sinner a debutat cu dreptul la Madrid

Jucătorul italian de tenis Jannik Sinner, principalul favorit, a debutat cu o victorie la turneul ATP Masters 1.000...