VIDEO – Indian Wells: Tenis: Rafael Nadal, învins de Taylor Fritz în finala turneului 

Data:

Tenismanul american Taylor Fritz, numărul 20 mondial, a câştigat pentru prima oară în cariera sa turneul ATP Masters 1.000 de la Indian Wells (California), învingându-l în finală, cu 6-3, 7-6 (7/5), pe spaniolul Rafael Nadal, care venea după o serie de 20 de victorii consecutive de la debutul anului 2022, anunță Agerpres.

Fritz (24 ani), originar din San Diego (California), şi-a trecut în palmares al doilea său titlu ATP, după cel cucerit în turneul pe iarbă de la Eastbourne (Anglia), în 2009.

El este primul american care triumfă la competiţia din deşertul californian după Andre Agassi, în 2001.

Totodată, Taylor Fritz este primul jucător care reuşeşte să-l învingă în acest an pe Rafael Nadal, deţinătorul recordului de trofee cucerite în Marele Şlem (21), care viza a patra sa coroană la Indian Wells, după cele obţinute la ediţiile din 2007, 2009 şi 2013.

Jucătorul spaniol, în vârstă de 35 ani, care spera să egaleze duminică recordul de 37 de titluri Masters 1.000 deţinut de sârbul Novak Djokovic, se poate consola doar cu faptul că va urca începând de luni pe locul trei în clasamentul mondial.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Salah a participat la antrenamentul de luni al lui Liverpool

Mohamed Salah a zâmbit şi a stat de vorbă cu coechipierii săi în timp ce participa luni la...

Cristian Chivu îşi pune amprenta asupra lui Inter Milano (AFP)

Cristian Chivu "îşi pune amprenta" asupra lui Inter Milano, scrie luni AFP, ce remarcă rezultatele bune obţinute de...

Bayern Munchen şi RB Leipzig, advesare în sferturile de finală ale Cupei Germaniei

Bayern Munchen şi RB Leipzig, primele două clasate în Bundesliga, vor fi adversare în sferturile de finală ale...

Tottenham îl investighează pe Yves Bissouma pentru consum de gaz ilariant

Clubul englez de fotbal Tottenham Hotspur îl investighează pe jucătorul său Yves Bissouma, după ce un videoclip în...