Indian Wells: Rafael Nadal s-a calificat în sferturi, după ce a obţinut a 18-a victorie consecutivă din acest sezon

Data:

Tenismanul spaniol Rafael Nadal a obţinut a 18-a sa victorie consecutivă din acest sezon, 7-6 (7/3), 7-6 (7/5) cu gigantul american Reilly Opelka (2,11 m), care i-a adus calificarea în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 8.584.055 dolari, anunţă Agerpres.

Nadal, numărul patru mondial, rămâne neînvins în 2022, iar cu succesul de miercuri depăşeşte performanţele deţinute de Pete Sampras (1997) şi Roger Federer (2018). Nadal a depăşit şi startul de sezon avut de Novak Djokovic în 2013, tot 17 victorii, însă sârbul deţine cele mai lungi serii în debutul unei stagiuni, 26 de victorii consecutive în 2020 şi 41 în 2011, recordul de la debutul erei ATP, în 1990.

În meciul cu Opelka, al cărui prim serviciu a atins şi 235 km/h, Nadal s-a plasat de multe ori la 5-6 metri în spatele liniei de fund pentru a putea returna.

Nadal, care vizează al patrulea său titlu consecutiv din acest sezon, după ATP 250 de la Melbourne, Australian Open şi Acapulco, a acuzat dureri la piciorul stâng, la care s-a operat anul trecut.

Ibericul, triplu campion la Indian Wells (2007, 2009, 2013), îl va întâlni în sferturi contra australianului Nick Kyrgios (132 ATP), care a beneficiat de retragerea italianului Jannik Sinner.

Francezul Gael Monfils, care în turul anterior l-a eliminat pe liderul mondial Daniil Medvedev, cu 4-6, 6-3, 6-1, a fost întrecut în optimi de tânărul tenisman spaniol Carlos Alcaraz (18 ani), cu 7-5, 6-1.

Sârbul Miomir Kecmanovic a produs surpriza prin victoria în faţa italianului Matteo Berrettini, al şaselea favorit, cu 6-3, 6-7 (5/7), 6-4.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Nicolae Stanciu, la primul său gol pentru Dalian Yingbo

Mijlocaşul român Nicolae Stanciu a marcat primul său gol pentru Dalian Yingbo, care a fost învinsă Wuhan Three...

Lamine Yamal şi Eric Garcia au revenit la antrenamentele echipei FC Barcelona

Atacantul Lamine Yamal şi fundaşul Eric Garcia au revenit vineri la antrenamentul colectiv al echipei FC Barcelona, pe...

Voi face rotaţii în echipă pentru meciul cu West Ham, spune Guardiola (Manchester City)

Pep Guardiola, antrenorul lui Manchester City, a confirmat că vor exista rotaţii în echipă sâmbătă împotriva lui West...

Zeljko Kopic (Dinamo), înaintea partidei cu FC Rapid: Ne propunem să jucăm cel mai bun fotbal al nostru

Antrenorul echipei Dinamo Bucureşti, Zeljko Kopic, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că în derby-ul din deplasare...