Handbal masculin: Magdeburg a câştigat trofeul Ligii Campionilor, după prelungiri

Data:

Echipa germană SC Magdeburg a câştigat Liga Campionilor la handbal masculin, duminică seara, la Koln, după ce a învins formaţia poloneză Barlinek Industria Kielce cu scorul de 30-29 (13-15, 26-26), în urma prelungirilor, transmite AFP, scrie Agerpres.

Magdeburg a cucerit trofeul pentru a patra oară, dar în premieră de la introducerea turneului Final4, în 2010. În schimb, Kielce a pierdut a doua finală consecutivă.

Clubul din Germania de Est a reuşit o lovitură de senzaţie, la revenirea sa în competiţie după şapte ani de absenţă şi la doi ani după ce a cucerit trofeul EHF European League, precum şi la câteva luni de la câştigarea competiţiei Super Globe (campionatul mondial al cluburilor).

SC Magdeburg, laureată în cea mai importantă competiţie intercluburi de pe continent în 1978, 1981 şi 2002, a dejucat toate pronosticurile câştigând în Lanxess Arena semifinala cu deţinătoarea trofeului, Barca, la aruncările de departajare, în semifinale.

Kielce, care a condus mai mereu în finală, a avut şansa de a câştigat trofeul, pentru a doua oară (după 2016), dar Alex Dujshebaev a ratat în finalul timpului regulamentar.

Portarul Nikola Portner a avut câteva intervenţii decisive în prelungiri, iar Magdeburg s-a desprins la 30-28, când mai erau 90 de secunde.

Barca a învins-o pe PSG cu 37-31 în finala mică.

În finală au evoluat echipele:
Barlinek I. Kielce: Wolff (15 intervenţii), Kornecki – Kounkoud (2 goluri), Alex Dujshebaev (8), Karalek (3), Karacic, Gebala, Nahí (5), Daniel Djushebaev (3), Moryto (5), Tournat (2), Olejniczak, Sanchez-Migallon, Sicko (1).
SC Magdeburgo: Portner (8 intervenţii), Mike Jensen (1) – Pettersson (1), Chrapkowski, Saugstrup (3), Smits (8), Damgaard (6), Musche (4), Krisjansson (6), Bejzak (1), Bergendahl (1), Weber, O’Sullivan, Horkne.

Au arbitrat slovenii Bojan Lah şi David Sok.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Căpitanul echipei Real Madrid, în negocieri avansate cu Al-Ittihad, anunţă Marca

Fundaşul spaniol Nacho Fernandez a decis să plece de la Real Madrid după expirarea contractului său, pe 30...

David Beckham plănuieşte să creeze o echipă feminină la Miami

Fostul fotbalist englez David Beckham, coproprietarul clubului Inter Miami din Major League Soccer, a declarat, joi, că intenţionează...

Fotbal: Spania a fost autorizată de CIO să naturalizeze doi jucători pentru JO 2024

Fotbaliştii Dean Huijsen şi Mateo Joseph, de naţionalitate olandeză respectiv britanică, au primit aprobarea de la Comitetul Internaţional...

EURO 2024: Germania primeşte 580 de poliţişti străini pentru asigurarea securităţii

Ministrul german de Interne şi al Sporturilor, Nancy Faeser, a primit, joi, în cadrul unei ceremonii 350 de...