Golf: Jon Rahm, învingător în Mastersul de la Augusta, redevine numărul unu mondial

Data:

Spaniolul Jon Rahm a câştigat duminică primul turneu de Mare Şlem al anului din golful profesionist, Mastersul de la Augusta, succes în urma căruia a revenit pe primul loc în clasamentul mondial, informează AFP, scrie Agerpres.

Acesta este primul succes în Masters pentru Rahm, care şi-a trecut în palmares al unsprezecelea trofeu în circuitul PGA şi al treilea cucerit de la debutul sezonului 2023.

Jucătorul iberic, în vârstă de 28 de ani, i-a devansat pe parcursul de la Augusta pe americanii Brooks Koepka şi Phil Mickelson, ambii reprezentanţi ai circuitului disident LIV.

Câştigătorul de anul trecut, americanul Scottie Scheffler, a ocupat poziţia a patra. Compatriotul său Tiger Woods, superstarul golfului profesionist, a abandonat din cauza unei accidentări la picior.

Jon Rahm este al patrulea spaniol care a îmbrăcat faimosul sacou verde rezervat câştigătorului Mastersului de la Augusta, după Severiano Ballesteros, Sergio Garcia şi Jose Maria Olazabal.

Circuitul PGA poartă în prezent o bătălie juridică cu circuitul concurent LIV, creat în vara anului trecut şi finanţat de Arabia Saudită, care a atras numeroase staruri ale golfului, oferind premii record de 25 de milioane de dolari pe turneu.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...