Gimnastică: Preşedintele Federaţiei internaţionale, Morinari Watanabe, în favoarea reintegrării sportivilor ruşi şi belaruşi

Data:

Preşedintele Federaţiei internaţionale de gimnastică (FIG), japonezul Morinari Watanabe, s-a pronunţat în favoarea reintegrării în competiţii a sportivilor ruşi şi belaruşi, arătând că politica nu trebuie amestecată cu sportul, scrie DPA, scrie Agerpres.

Watanabe a participat recent la înmormântarea legendarei Albina Deriugina, fosta stea a gimnasticii ritmice care a reprezentat URSS şi apoi Ucraina, care a încetat din viaţă pe 29 martie, la Kiev, la vârsta de 91 de ani.

Preşedintele FIG s-a întâlnit, cu acel prilej, cu şeful Administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Andrii Iermak, şi cu ministrul ucrainean al Sporturilor, Vadim Gutzeit.

„Înţeleg şi susţin poziţia Ucrainei pe parte politică, dar sportul este independent de politică. Sportul trebuie să caute pacea chiar şi atunci când guvernele şi militarii sunt în război. Aceasta este misiunea dată sportului. Le protejez pe toate gimnastele din lume, ca într-o familie. De aceea sprijin gimnastele din Ucraina şi susţin dreptul gimnastelor şi gimnaştilor din Rusia şi Belarus care nu susţin războiul să participe la competiţii’, a spus Watanabe într-o declaraţie făcută joi.

CIO a recomandat, săptămâna trecută, ca federaţiile internaţionale sportive să readmită sportivii ruşi şi belaruşi, excluşi din majoritatea competiţiilor internaţionale din februarie 2022, după invazia din Ucraina. Boxul, scrima, tenisul de masă, judo şi taekwondo au decis deja să reintegreze sportivii din cele două ţări cu statutul de neutri.

De asemenea, Federaţia internaţională de nataţie (World Aquatics) a înfiinţat un grup operativ care va explora reintegrarea sportivilor din Rusia şi Belarus în competiţiile sale, conform recomandării CIO. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...