Germania, încrezătoare înaintea meciului cu Olanda de marţi, din Liga Naţiunilor

Data:

Victoria categorică cu 5-0 împotriva Ungariei în debutul noii ediţii a Ligii Naţiunilor a dat încredere naţionalei de fotbal a Germaniei pentru următoarea partidă, contra Olandei, semifinalistă la EURO 2024, însă nemţii sunt conştienţi că meciul de marţi va fi mult mai dificil, scrie DPA.

„Olanda este un adversar extrem de puternic, meciul va fi cu totul altul decât cu Ungaria. Va fi interesant de văzut cum ne vom comporta în faţa olandezilor”, a spus căpitanul Germaniei, Joshua Kimmich.

Atacantul Niclas Fullkrug a subliniat că Olanda este „o echipă de top, cu o mulţime de jucători valoroşi care evoluează la cluburi mari”. „Dar şi ei ştiu ce fel de adversari vom fi noi”, a punctat Fullkrug.

Selecţionerul Julian Nagelsmann a arătat însă că cel mai mult se bazează pe „chimia” dintre jucătorii săi. „Echipa are ca obiectiv să câştige meciurile, fanii au văzut asta, există o chimie între jucători care poate face diferenţa. Avem şansa să fim mai buni, în termeni sportivi”, a menţionat selecţionerul înaintea partidei ce va avea loc la Amsterdam.

Olanda a câştigat şi ea prima partidă, cu 5-2, în faţa naţionalei Bosnia-Herţegovina.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...