Gabriela Lee a câştigat turneul ITF de la Bonita Springs

Data:

Jucătoarea română de tenis Gabriela Lee (fostă Talabă) a câştigat turneul ITF de la Bonita Springs (Florida), dotat cu premii totale de 100.000 de dolari, după ce a învins-o în finală pe poloneza Katarzyna Kawa, cu 6-1, 6-3, potrivit Agerpres.

Gabriela Lee (26 ani, 234 WTA), venită din calificări, a obţinut cel mai important trofeu din carieră, după o oră şi 28 de minute de joc.

Kawa (29 ani, 158 WTA), cap de serie numărul şapte, a comis 5 duble greşeli în acest meci şi a fructificat doar una din cele şase oportunităţi de break.

Lee a învins-o în calificări pe germanca Sabine Lisicki, cu 6-2, 6-2, iar pe tabloul principal a profitat de abandonul americancei CoCo Vandeweghe în primul tur, la scorul de 6-2, 3-1, a învins-o în optimi pe americanca Whitney Osuigwe, cu 6-1, 7-5, în sferturi a câştigat cu 2-6, 6-1, 6-1 în faţa româncei Irina Bara, principala favorită, iar în semifinale a beneficiat de abandonul altei americance, Katie Volynets, la scorul de 2-6, 7-6 (5), 1-0.

Gabriela Lee s-a ales cu un cec de 15.239 de dolari şi 156 de puncte WTA.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: CSA Steaua anunţă că palmaresul din perioada 1947-1998 îi aparţine

Clubul Sportiv al Armatei Steaua a anunţat că palmaresul echipei de fotbal Steaua din perioada 1947-1998, pe care...

Elisabeta Lipă: Generaţia de Aur trebuie să fie un model pentru actuala echipă naţională

Generaţia de Aur a fotbalului românesc ar trebui să fie un exemplu pentru actuala echipă naţională, a declarat,...

Fotbal: Victorie pentru FC Botoşani în prima manşă a barajului pentru Superligă

FC Botoşani a obţinut o victorie dramatică, 1-0 (0-0) cu CS Mioveni, vineri seara, pe teren propriu, în...

Baschet masculin: CSO Voluntari a câştigat medaliile de bronz în Liga Naţională

CSO Voluntari a câştigat medaliile de bronz în Liga Naţională de baschet masculin, după ce a învins-o pe...