FRF şi Autoritatea de Supraveghere Financiară au lansat un manual de educaţie financiară dedicat fotbaliştilor

Data:

Federaţia Română de Fotbal şi Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) au lansat, joi, un manual de educaţie financiară dedicat jucătorilor de fotbal din categoria de vârstă 10-16 ani, care să îi sprijine în gestionarea finanţelor personale şi în luarea unor decizii financiare informate atât pe parcursul carierei sportive, cât şi după încheierea acesteia, informează FRF pe site-ul său oficial.

Publicarea manualului de educaţie financiară pentru fotbalişti face parte dintr-un protocol de colaborare mai cuprinzător, semnat de ASF şi FRF în luna mai a acestui an, cu obiectivul comun de a facilita accesul la educaţie financiară pentru cât mai mulţi jucători de fotbal, dar şi pentru toţi cei care sunt implicaţi în acest fenomen.

„Lansarea acestui manual reprezintă un pas important pe care îl facem pentru formarea unor jucători care nu doar excelează pe teren, dar au şi capacitatea de a-şi clădi un viitor financiar solid. Cariera de sportiv este una plină de provocări, dar şi de oportunităţi. Prin acest manual, dorim să oferim fotbaliştilor, cât şi sportivilor în general, instrumentele necesare pentru a-şi gestiona eficient bugetul şi pentru a lua decizii care să le asigure stabilitate şi prosperitate pe termen lung”, a declarat Gabriel Avrămescu, prim-vicepreşedintele ASF.

La rândul său, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, susţine că manualul va avea un impact pozitiv asupra tinerilor fotbalişti.

„La Federaţia Română de Fotbal, credem că succesul pe teren trebuie să fie însoţit de responsabilitate în toate aspectele vieţii. Credem că acest manual va avea un impact pozitiv pe termen lung asupra carierei jucătorilor noştri, contribuind la dezvoltarea unor generaţii de fotbalişti mai bine pregătiţi pentru viaţă, atât pe teren, cât şi în afara acestuia”, a spus Burleanu.

Manualul de educaţie financiară dedicat fotbaliştilor tratează o gamă largă de subiecte, de la modul în care pot fi administrate responsabil veniturile din sport şi până la felul în care produsele şi serviciile financiare le pot proteja finanţele şi le pot asigura o stabilitate şi după încheierea carierei sportive.

De asemenea, acesta include şi o serie de aplicaţii practice menite să consolideze cunoştinţele teoretice şi să ofere o experienţă interactivă, astfel încât sportivii să înţeleagă cât mai bine conceptele financiare şi să le integreze în viaţa de zi cu zi.

Manualul poate fi accesat şi în format online, pe site-ul ANF şi pe cel de educaţie financiară al ASF – edutime.ro.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Harry Kane ratează meciul decisiv al lui Bayern Munchen

Harry Kane continuă să stabilească recorduri de goluri oriunde joacă. Fie că evoluează la naţionala Angliei, că a...

Antrenorul Slot ne-a spus de la bun început că putem câştiga Premier League, dezvăluie Konate

Fundaşul echipei Liverpool, Ibrahima Konate, a dezvăluit luni că antrenorul Arne Slot le-a spus jucătorilor chiar la începutul...

Aston Villa nu acceptă cererea lui Tottenham de reprogramare a meciului din Premier League

Aston Villa nu acceptă cererea lui Tottenham de reprogramare a meciului direct din Premier League, cu scopul de...

Dan Şucu (Rapid) – Am fost furaţi în meciul cu FCSB, rezultatul a fost viciat

Acţionarul majoritar al clubului de fotbal FC Rapid, Dan Şucu, a transmis un mesaj către suporterii giuleşteni pe...