Fotbal: Xavi, decis să plece de la Barca

Data:

Xavi Hernandez a indicat vineri, într-o conferinţă de presă, că nu revine asupra deciziei de a renunţa la banca tehnică a echipei de fotbal FC Barcelona la finalul sezonului, informează EFE, scrie Agerpres.

Xavi s-a arătat „recunoscător” pentru declaraţiile preşedintelui clubului, Joan Laporta, care îşi doreşte ca antrenorul să continue şi în sezonul viitor, dar fostul mare internaţional spaniol a asigurat că aceasta „nu schimbă cu nimic” decizia de a renunţa la postul său la încheierea stagiunii.

La sfârşitul lui ianuarie, Xavi a anunţat că va pleca la finalul sezonului. De atunci, Barca a obţinut rezultate foarte bune, iar Laporta ar vrea ca fostul mijlocaş să continue pe banca formaţiei.

În altă ordine de idei, Xavi a afirmat că meciul de sâmbătă cu Las Palmas, de pe teren propriu, va fi „foarte important pentru a continua lupta” pentru titlu în La Liga. Barca, campioana din ediţia trecută, este acum pe poziţia a doua a clasamentului, la opt puncte de liderul Real Madrid, când au rămas nouă etape.

Xavi a subliniat complicitatea dintre atacantul Robert Lewandowski, despre care a spus că este „un lider înnăscut” care se află „într-o formă foarte bună”, şi mijlocaşul Ilkay Gundogan.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...