Fotbal: Universitatea Craiova a câştigat la Sfântu Gheorghe, 3-1 cu Sepsi OSK, în Superligă

Data:

Universitatea Craiova a învins-o cu scorul de 3-1 (1-1) pe Sepsi OSK, duminică, la Sfântu Gheorghe, într-un meci din etapa a 24-a a Superligii de fotbal, scrie Agerpres.

Universitatea venea după cinci meciuri fără victorie, în care obţinuse doar două puncte.

Gazdele au deschis scorul, prin atacantul croat Gabriel Debeljuh (33), care a beneficiat de o greşeală a lui Jovan Markovic.

Atacantul Universităţii şi-a luat revanşa în finalul primei reprize, marcând cu capul din centrarea lui Ştefan Vlădou (45+2). Echipa antrenată de bulgarul Ivailo Petev a preluat conducerea prin golul marcat de atacantul bosniac Elvir Koljic (74 – penalty), lovitura de pedeapsă fiind acordată pentru o ţinere a lui Bogdan Oteliţă la Alexandru Mitriţă, fază semnalată de VAR arbitrului Istvan Kovacs la circa două minute de la desfăşurarea sa.

Alexandru Creţu (83), cu un şut de la circa 20 de metri, a închis tabela.

Universitatea a avut un gol anulat de VAR (pentru ofsaid) în min. 8, când Raul Silva a trimis mingea în poartă în urma unui corner.

Craiovenii au primit un penalty şi în min. 52, după un duel între Denis Ciobotariu şi Jovan Markovic, dar Kovacs a revenit asupra deciziei după ce a vizionat reluările video.

Sepsi OSK a suferit al doilea eşec consecutiv în Superligă, aceasta fiind prima înfrângere pe teren propriu cu Bernd Storck la cârmă.

În tur, Universitatea s-a impus cu 2-1.

ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Universitatea Craiova 1-3 (1-1), Arena Sepsi OSK – Sfântu Gheorghe
Au marcat: Gabriel Debeljuh (33), respectiv Jovan Markovic (45+2), Elvir Koljic (74 – penalty), Alexandru Creţu (83).
Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Ovidiu Artene (Vaslui), Andrei Constantinescu (Bucureşti); al patrulea oficial: Andrei Moroiţă (Ploieşti)
Arbitru video: Sorin Costreie (Voluntari); arbitru asistent video: Vlad Baban (Iaşi)
Observatori: Octavian Şovre (Satu Mare) – CCA, Ioan Mărginean (Alba Iulia) – LPF
AGERPRES 

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: CSA Steaua anunţă că palmaresul din perioada 1947-1998 îi aparţine

Clubul Sportiv al Armatei Steaua a anunţat că palmaresul echipei de fotbal Steaua din perioada 1947-1998, pe care...

Elisabeta Lipă: Generaţia de Aur trebuie să fie un model pentru actuala echipă naţională

Generaţia de Aur a fotbalului românesc ar trebui să fie un exemplu pentru actuala echipă naţională, a declarat,...

Fotbal: Victorie pentru FC Botoşani în prima manşă a barajului pentru Superligă

FC Botoşani a obţinut o victorie dramatică, 1-0 (0-0) cu CS Mioveni, vineri seara, pe teren propriu, în...

Baschet masculin: CSO Voluntari a câştigat medaliile de bronz în Liga Naţională

CSO Voluntari a câştigat medaliile de bronz în Liga Naţională de baschet masculin, după ce a învins-o pe...