Fotbal: Turneul selecţionatei Argentinei în China, anulat după polemica din jurul starului Lionel Messi

Data:

China a renunţat să mai găzduiască două meciuri amicale ale selecţionatei de fotbal a Argentinei, campioana mondială en titre, ca urmare a polemicii din jurul starului Lionel Messi, informează AFP, scrie Agerpres.

Federaţia argentiniană de fotbal (AFA) a anunţat joi că partidele cu Nigeria şi Cote d’Ivoire, programate iniţial la Hangzhou, respectiv Beijing, au fost anulate.

Naţionala „albiceleste” va înfrunta totuşi Nigeria, pe 26 martie, dar la Los Angeles, în Statele Unite, la patru zile după ce va juca împotriva selecţionatei El Salvador, la Philadelphia.

Lionel Messi şi clubul său american Inter Miami au provocat furia spectatorilor din Hong Kong, teritoriu chinez semiautonom, după ce octuplul câştigător al Balonului de Aur a rămas pe banca de rezerve până la final, cu ocazia unui meci amical disputat la începutul acestei luni împotriva unei selecţionate locale.

Căpitanul naţionalei Argentinei a explicat ulterior că absenţa sa de pe teren s-a datorat unei accidentări şi nu a fost vorba de un gest politic.

„După cum ştie toată lumea, vreau să joc şi să fiu mereu prezent la fiecare meci”, a explicat jucătorul în vârstă de 36 de ani într-o înregistrare video postată luni seara pe reţeaua chineză de socializare Weibo. „Am auzit că nu am vrut să joc din motive politice, însă, dacă ar fi fost cazul, nu aş fi făcut deplasarea la Hong Kong”, a subliniat el.

Messi şi coproprietarul clubului Inter Miami, fostul jucător britanic David Beckham, au fost huiduiţi de spectatori la meciul de la Hong Kong. Fanii prezenţi în tribune, unii dintre ei veniţi de la distanţe foarte mare şi care au plătit până la 4.800 de dolari Hong Kong (570 de euro), şi-au exprimat astfel nemulţumirea faţă de absenţa superstarului, dar mai ales faţă de atitudinea acestuia, care nu s-a adresat publicului pentru a-şi cere scuze.

Controversa a crescut şi mai mult după ce, câteva zile mai târziu, Messi a evoluat 30 de minute într-un alt amical, disputat în Japonia, unde mai multe fotografii l-au arătat foarte zâmbitor, în timp ce la Hong Kong a părut să aibă o atitudine diferită.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vincent Kompany, antrenorul lui Bayern, apără Cupa Mondială a Cluburilor împotriva criticilor

Vincent Kompany, antrenorul lui Bayern, apără Cupa Mondială a Cluburilor împotriva criticilor şi solicită găsirea unui loc pentru...

Arina Sabalenka a acces în turul al doilea la Wimbledon

Belarusa Arina Sabalenka, numărul 1 mondial al tenisului feminin, a acces luni în turul al doilea al turneului...

Daniil Medvedev, eliminat de francezul Benjamin Bonzi în primul tur la Wimbledon

Tenismanul rus Daniil Medvedev, fost număr 1 mondial, a fost eliminat de francezul Benjamin Bonzi după patru seturi,...

Circuitul Montmelo de Valles a fost ales gazdă a primelor teste de F1 în 2026

Circuitul Barcelona-Catalonia din Montmello del Valles a fost ales pentru a găzdui primele teste dinaintea sezonului 2026 de...