Fotbal: AC Milan, Benfica, Olympique Marseille şi AS Roma s-au calificat în optimile Europa League

Data:

AC Milan, Benfica, Olympique Marseille, AS Roma, Freiburg, Qarabag FK, Sparta Praga şi Sporting Lisabona s-au calificat, joi seara, în optimile de finală ale Europa League la fotbal, scrie Agerpres.

AC Milan a cedat cu 2-3 la Rennes, în manşa secundă a play-off-ului pentru calificarea în optimile de finală. Benjamin Bourigeaud reuşind un hat-trick pentru bretoni, însă rossoneri merg mai departe după victoria cu 3-0 din tur.

Benfica a remizat cu Toulouse, 0-0, în Hexagon, însă câştigase în tur cu 2-1, printr-un gol marcat in extremis de Angel Di Maria, din penalty.

Olympique Marseille, la primul meci cu Jean-Louis Gasset pe banca tehnică, a trecut de Şahtior Doneţk cu 3-1, după ce ucrainenii au deschis scorul. În tur scorul a fost egal, 2-2.

AS Roma a avut nevoie de lovituri de departajare pentru a trece de Feyenoord. Scorul a fost egal, 1-1, atât în tur, cât şi în retur. ”Giallorossi” au câştigat la penalty-uri cu 4-2, deşi Romelu Lukaku a ratat. Portarul Mile Svilar a apărat două lovituri şi echipa antrenată de Daniele De Rossi s-a calificat.

Feyenoord şi AS Roma sunt la al treilea sezon consecutiv în care se înfruntă în cupele europene. ”Giallorossi” au câştigat prima ediţie a competiţiei Europa Conference League, după 1-0 cu Feyenoord în finală, în 2022, la Tirana. În ediţia 2022-2023 a Europa League, a cărei finală a disputat-o AS Roma, echipa capitolină a trecut în sferturi de Feyenoord, după 0-1 la Rotterdam şi 4-1, după prelungiri, pe Stadio Olimpico.

Azerii de la Qarabag FK merg mai departe, deşi au pierdut acasă cu Sporting Braga, scor 2-3. Gazdele au punctat de două ori în prelungiri, deşi jucat în zece din min. 57. În tur, Qarabag s-a impus cu 4-2.

Sporting Lisabona s-a mulţumit cu un egal pe teren propriu cu Young Boys Berna, 1-1, după ce câştigase primul meci cu 3-1. Lusitanii au ratat totuşi un penalty pe ”Jose Alvalade”.

Sparta Praga a trecut de Galatasaray Istanbul cus corul de 4-1, după ce în tur a fost 3-2 pentru ”Cim Bom”. La Praga, echilibrul s-a rupt după ce Galata a rămas în zece oameni, cehii punctând apoi de trei ori, prin Indrit Tuci (74), Lukas Haraslin (80) şi Jan Kuchta (90+6).

SC Freiburg a reuşit să se califice după prelungiri şi o revenire remarcabilă. Lens a condus cu 2-0 la pauză, după 0-0 în tur, însă Roland Sallai a realizat o dublă (67, 90+2), trimiţând partida în prelungiri, unde austriacul Michael Gregoritsch (99) a semnat golul victoriei şi al calificării.

Rezultate:
(+) SC Freiburg – RC Lens 3-2
Au marcat: Roland Sallai 67, 90+2, Michael Gregoritsch 99, respectiv David Pereira da Costa 28, Elye Wahi 45+2.
În tur: 0-0.

(+) Qarabag FK – Sporting Braga 2-3
Au marcat: Matheus Silva 102, Nariman Ahundzade 120+2, respectiv Roger Fernandes 70, Alvaro Djalo 83, Simon Banza 115 – penalty.
Cartonaş roşu: Elvin Jafarguliev (Qarabag, 57).
În tur: 4-2.

Rennes – (+) AC Milan 3-2
Au marcat: Benjamin Bourigeaud 11, 54 – penalty, 68 – penalty, respectiv Luka Jovic 55, Rafael Leao 58.
În tur: 0-3

Toulouse FC – (+) Benfica Lisabona 0-0
În tur: 1-2.

(+) Olympique Marseille – Şahtior Doneţk 3-1
Au marcat: Pierre-Emerick Aubameyang 23, Ismaila Sarr 74, Geoffrey Kondogbia 81, respectiv Gheorghi Sudakov 12 – penalty.
În tur: 2-2.

(+) AS Roma – Feyenoord Rotterdam 1-1, după prelungiri; 4-2, la loviturile de departajare
Au marcat: Lorenzo Pellegrini 15, respectiv Santiago Gimenez 5.
Au executat în ordine loviturile de departajare: Leandro Paredes 1-0 (gol), Ayase Ueda 1-1 (gol), Romelu Lukalu 1-1 (ratare – a apărat Timon Wellenreuther), David Hancko 1-1 (ratare – a apărat Mile Svilar), Bryan Cristante 2-1 (gol), Alireza Jahanbakhsh 2-1 (ratare – a apărat Mile Svilar), Houssem Aouar 3-1 (gol), Quilindschy Hartman 3-2 (gol), Nicola Zalewski 4-2 (gol).
În tur: 1-1.

(+) Sparta Praga – Galatasaray Istanbul 4-1
Au marcat: Angelo Preciado 8, Indrit Tuci 74, Lukas Haraslin 80, Jan Kuchta 90+6, respectiv Abdulkerim Bardakci 17.
Cartonaş roşu: Kaan Ayhan (Galatasaray, 68).
În tur: 2-3.

(+) Sporting Lisabona – Young Boys Berna 1-1
Au marcat: Viktor Gyokeres 13, respectiv Silvere Ganvoula 84 – penalty.
Viktor Gyoekeres a ratat un penalty în min. 57 (a apărat David von Ballmoos).
În tur: 3-1.

Echipele precedate de semnul (+) s-au calificat în optimile de finală.

Tragerea la sorţi a optimilor de finală va avea loc vineri 23 februarie, la Nyon, de la ora 13:00.
AGERPRES 

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Prezentările candidaţilor pentru preşedinţia CIO vor avea loc la 30 ianuarie 2025

Prezentările candidaţilor pentru preşedinţia Comitetului Internaţional Olimpic vor avea loc la Lausanne, în Elveţia, la 30 ianuarie 2025,...

Novak Djokovic s-a calificat în semifinale la Shanghai (ATP)

Sârbul Novak Djokovic, locul 4 în ierarhia tenisului masculin, s-a calificat vineri în semifinalele turneului ATP Masters 1.000...

Coco Gauff şi Arina Sabalenka, adversare în semifinale la Wuhan (WTA)

Jucătoarea americană Coco Gauff, locul 4 în ierarhia tenisului feminin, o va avea adversară pe belarusa Arina Sabalenka,...

Danny Green, campion al NBA cu trei echipe diferite, se retrage

Baschetbalistul american Danny Green (37 ani), unul dintre cei patru jucători din istoria NBA care au câştigat titluri...